Activitate culturală la final de OLAV

 Sâmbătă, 22 aprilie 2017, după festivitatea de premiere care a avut loc la Centrul Cultural Sinagoga, participanții și profesorii însoțitori au profitat de timpul rămas până la întoarcerea spre casă. O parte dintre ei au ieșit în oraș la cumpărături, alții la plimbare.

Elevii şi profesorii veniţi din judeţele Constanţa şi Mehedinţi au vizitat casa memorială a lui Liviu Rebreanu, din cartierul care poartă, şi el, numele scriitorului. Grupul din județul Constanța este format din IrinaȘtefan, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia și Maria Tocariuc, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Ovidius”, profesor însoţitor fiind Florentina Ionescu. Din Mehedinţi au venit Cristian-Felix Ofiţeru din clasa a X-a şi Iulia Mitrache, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta Turnu-Severin, fiind însoţiţi de profesoara Mirela Ciurel.

Despre experienţa de la Bistriţa, Iulia afirmă: Personal, o consider o experienţă interesantă, plăcută, atât datorită locurilor deosebite pe care am avut șansa să le vizitez, cât si oportunității de a mă afirma, de a mi se confirma drumul, prin premiul obţinut. Consider că această experienţă m-a îmbogăţit din punct de vedere cultural datorită oportunităţilor de întâlnire cu adevărate valori ale literaturii și istoriei româneşti, prin personalităţile pe care le-am auzit vorbind, prin locurile pe care le-am vizitat.

Întrebaţi de ce au ales să viziteze casa memorială, Irina a adus drept argument multitudinea de personalităţi originare din acest judeţ, aparţinând altor secole precum Andrei Mureşanu, Liviu Rebreanu, George Coşbuc, dar şi contemporane pe care le-a şi întâlnit: Ioana Nicolaie, Ada Milea, Dan Coman sau Marin Mălaicu-Hondrari. Alegând să vizităm casă memorială a lui Liviu Rebreanu, am avut ocazia să retrăim realitatea secolului XX, transfigurată prin romanele lui. Deşi ne puteam petrece timpul plimbându-ne prin oraş, am preferat să ne aventurăm pe drumul istoriei noastre, afirmă Irina.

Timpul petrecut la Bistriţa a fost destul de scurt, astfel că tinerii nu au avut răgaz să viziteze foarte multe locuri. De aceeaşi părere este şi Felix care ar fi vrut să viziteze şi turnul cu ceas, Casa Argintarului, casa memorială a lui George Coşbuc, întrucât trebuie să ne conturăm o imagine completă despre cultura pe care o are Bistriţa de oferit, mărturiseşte tânărul.

La final de OLAV, toţi s-au arătat încântaţi de oraşul judeţului de munte, iar Maria le face şi o recomandare celor care nu au ajuns încă la Bistriţa: Cu mare drag şi din toată inima recomand celor ce n-au fost aici, să viziteze Bistriţa-Năsăud, măcar o dată! Bistriţa este o comoară ascunsă între munţi şi dealuri, oameni primitori, pasionaţi de istorie. Arhitectura te trimite către lumea veche, iar natura înviorează prin culorile ei vii întregul judeţ. Casa memorială găzduieşte un domn atât de fascinant care te captivează: idile, istorie, patriotism, romane, biografie, scrisori, sentinţe… Este o altfel de lume care îţi readuce aminte ce înseamnă să fii român.

Nicoleta Vlonga, reporter de liceu

Be the first to comment on "Activitate culturală la final de OLAV"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.