Aniversarea de o sută de ani a clubului Lions la Bistriţa!

Clubul Lions Bistriţa a sărbătorit miercuri la Hotel Bistriţa aniversarea de o sută de ani de la înfiinţarea acestuia. Lions Club International a devenit cea mai mare organizaţie de voluntariat din lume, având 46000 de cluburi, printre care 67 în România. Acest moment s-a celebrat prin înfiinţarea clubului Leo Alpha, format din 22 de elevi ai Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu” Bistriţa.

 Evenimentul a început audiindu-se imnul SUA, imnul României şi imnul Lions. Invitaţii au fost guvernatoarea Districtului 124 România, Daniela Holzheimer, Vasile Puica, vicepreşedinte, profesor Iulia Vlad, director al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, Radu Cristea, guvernator, Răzvan Rotta, guvernator, Ovidiu Creţan, Florin Ilieş, preşedinte Leo Sarmizegetusa, Andrei Gherman, Cornelia Macarie.

Noul preşedinte al Clubului Leo Alpha din judeţ este Alexandra Iulia Oltean. Au fost premiaţi trei elevi participanţi la concursul „Tânărul ambasador Lions al secolului XXI”, aceştia fiind Diana Spătărescu, Radu Cristian Lupşan şi Irina Măjeri, care a primit şi o distincţie pentru o sută de ore de voluntariat.

Noii membri intră în familia Lions repetând jurământul clubului emoţionaţi. Cei 22 de membri noi sunt: Raul Aluaş, Bianca Anamaria Candale, Diana Cardoş, Larisa Gordon, Diana Ilie, Raluca Ancuţa Iuga, Andreea Elisa Jalba, Radu  Cristian Lupşan, Sabin Marcoaie, Daniela Marte, Adelin Moldovan, Alexandra Iulia Oltean, Bianca Pic, Diana Poienar, Alexandra Pop, Raul Rebrean, Alexandra Maria Someşan, Roxana Cristina Spînu, Alisa Florina Sulici, Sorina Treitel, Alexandru Marian Vulc, Alexandra Zăgrean.

Spre final, Alexandra Oltean şi Radu Lupşan au acordat un scurt interviu în exclusivitate ziarului CNAMonline.

Reporter: Ce înseamnă Leo pentru tine şi de ce ai ales să faci asta?

Alexandra: Leo este ca o a III-a familie pentru mine, având în vedere că a II-a se considera a fi CŞE şi colegii de clasă; aş pune chiar semnul egalității între Leo şi familie, deoarece îmi dezvoltă aceleaşi calităţi: inteligența, toleranța, răbdarea, sociabilitatea. Am ales Leo tocmai pentru a-mi dezvolta calitățile mai sus amintite şi pentru a scăpa de timiditatea care de mică mă caracteriza.

Reporter: Cum ai aflat de Leo?

Alexandra: Am aflat de Leo printr-un apel telefonic primit de la Deva, mai exact de la preşedintele Leo de la Deva, care mi-a propus înființarea unui astfel de club şi la Bistrița.

Reporter: Cum te-a schimbat acesta? Ce influenţă a avut asupra ta?

Alexandra: Pot spune că după puţină experienţă pe care o am ca preşedinte Leo, deja observ că sunt mult mai dezinvoltă, mai perspicace, chiar mai sociabilă şi prietenoasă, dar cred că mă voi dezvolta mai mult pe plan personal abia după ce ne începem activitatea serios.

 Reporter: Cum te-ai simţit aflând că eşti preşedintele clubului Leo şi ce ai făcut pentru a ajunge la acest stadiu?

Alexandra: Am fost mândră că şi de această dată mulţi şi-au pus încrederea în mine, iar pentru a ajunge preşedinte Leo am fost votată de ceilalţi colegi şi prieteni din club.

 Reporter: Ce îi spui unui tânăr care vrea să devină membru?

Alexandra:  Încurajez tinerii să vină şi să facă parte din familia Leo şi Lions pentru că ajutându-i pe alţii, de fapt, te ajuţi pe tine.

Radu: Încă de când am fost mic mi-a plăcut să îi ajut pe ceilalţi, a fost foarte interesant să îi ajut pe ceilalţi oameni din comunitatea în care trăiesc, iar acum intrând în acest cub Leo al clubului Lions simt că pot să fac asta mult mai mult. Pe de altă parte m-a ajutat mult şi participarea la concursul organizat de Club Lions, „Tânărul ambasador Lions al secolului XXI”.

Am participat la Oradea la concurs, pe şase mai. Nu îţi dai seama când ajungi acolo ce te aşteaptă, nu ştii ce se întâmplă, tremuri, ai emoţii, nu te gândeşti niciodată la cuvintele pe care urmează să le spui, crezi că totul va fi rău, dar se ajunge să se termine totul cu bine. Cred că Lions şi acest club Leo în care sunt membru mă poate ajuta să stabilesc o legătură mai bună cu alţi membri ai clubului, să ajutăm mai mult comunitatea în care trăim.

Ca urmare a semnului pe care l-am obţinut la acest concurs doresc să îmi implementez proiectul în şcoală, cu ajutorul Consiliului elevilor care prevede ca elevii defavorizaţi, cu o situaţie materială precară, au ocazia să fie ajutaţi de colegii lor. Proiectul nu necesită o finanţare majoră, banii pot fi obţinuţi din sponsorizări, strângere de fonduri sau donaţii, cursurile urmând să aibă loc de două ori pe săptămână în săli de clasă distribuite de şcoală, după terminarea orelor de cursuri. Elevii care vor dori să participe la această acţiune vor fi anunţaţi înainte, iar elevii care vor să îşi ajute colegii defavorizaţi vor depune o cerere, precizând dinainte că aceasta este o mişcare voluntară, fără niciun interes şi vom aştepta rezultatele.

Reporter: Cum te simţi că ai ajuns aici?

Radu: Am avut foarte multe emoţii, mai ales când am ascultat imnul, dar şi când am rostit jurământul şi sper că următoarea perioadă să fie una de proiecte şi că Leo Bistriţa să se dezvolte cât mai mult şi să facă lucruri minunate.

 Ziua s-a încheiat prin ciocnirea unui pahar de şampanie într-o atmosferă plină de entuziasm, emoţie şi veselie.

Carmen Rus, reporter de liceu

Be the first to comment on "Aniversarea de o sută de ani a clubului Lions la Bistriţa!"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.