CNAM cinsteşte Ziua Armatei Române

De Ziua Armatei României, joi 25 octombrie 2018, la Monumentul Eroilor din Bistriţa, a avut loc un ceremonial militar şi religios la care au participat inclusiv elevi din cadrul mai multor şcoli şi licee din oraş, pe lângă oficialităţile locale şi judeţene.

Ceremonia de celebrare a Zilei Armatei României a început prin salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnulului Naţional al României, oficierea sericiului religios, depunerea unei corone de flori şi defilarea gărzii de onoare.

Numeroşi elevi din cadrul şcolilor bistriţene au acordat atenţie acestei zi prin pregătirea unor scrisori dedicate militarilor aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan.

Astăzi, de Ziua Armatei Române, elevii clasei a III-a C Step by Step au trimis soldaţilor din Afganistan mesajele de încurajare şi de felicitare scrise de toţi colegii lor din alternativa Step by Step din Bistriţa

Cei mici au fost onoraţi şi emoţionaţi că au avut această misiune pe care şi-au îndeplinit-o cu succes.

Toate mesajele s-au adunat la colegiul nostru, unde ieri au fost puse în pachete legate cu panglică tricoloră şi bucheţele de flori, alături de steguleţe confecţionate de elevii şcolilor incluzive din oraş, pentru toate cele 16 plutoane de militari din Afganistan.

Adoptă un pluton ,,este proiect de suflet iniţiat de Brigada 81 Mecanizată – Garnizoana Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Bistriţa-Năsăud.” – declară învăţătoarea Irina Matei de la Colegiul Naţional ,,Andrei Mureşanu”

Comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan” col. Mircea Gologan, declară: ,,Este o zi simbol atât pentru oştirea ţări, cât şi a întregi naţiuni. Nu putem vorbi de Armată fară naţiune sau de naţiune fără Armată. Este ziua eliberării ultimei brazde de pămănt românesc de sub ocupaţie străină, este ziua în care ne cinstim cum se cuvine eroii care prin jertfa lor ne-au dat posibilitatea să trăim pe aceste meleaguri. Este ziua în care ne arătăm respectul faţă de soldaţii români care au luptat cu toată fiinţa pe fronturile datoriei pentru ca noi să trăim astăzi liberi şi independenţi.

25 Octombrie ţine loc şi de cruci la mormintele sau gropile comune risipite de-a lungul şi de-a latul Europei, acolo unde soldatul român cetăţeanul în uniformă, a căzut facându-şi datoria, respectându-şi jurământul faţă de ţară. Este sărbătoarea fiecărei inimi de român, este momentul simplu şi demn al continuităţii spiritului de învingător al acestui neam. 25 Octombrie este pentru militari o poruncă din străbuni care ne indeamnă şi ne obligă să fim demni păstrători şi continuatori ai tradiţiilor şi valorilor naţiei române.

Este, fără îndoială, ziua noastră, a celor îmbrăcaţi în uniformă, dar şi a celor care nu poartă uniformă, dar la nevoie ştim sigur ca vor fi alături de noi. Existenţa continuă a Armatei pe aceste meleaguri, în particular a Brigăzii 81 Mecanizată, dovedeşte că bistriţenii preţuiesc haina militară, îi înţeleg menirea şi necesitatea. Aţi fost alături de noi în tot ceea ce întreprindem, aici în ţară dar şi în misiunile internaţionale din Angola, Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan. Ne gândim, acum şi aici, atât la eroii noştri cât si la cei care îşi îndeplinesc departe de ţară complexele misiuni încredinţate. Ne bucurăm că ostaşii nostri sunt şi în sufletul tinerei generaţii, care ne-a pregit o surpriză. Mă înclin cu recunoştinţă în faţa celor căzuţi pe câmpurile de onoare şi aduc un simplu omagiu tuturor veteranilor de războ, pentru care datoria faţă de ţară a reprezentat crezul suprem în viaţă. Dumnezeu să binecuvânteze România şi Armata ei.”

Mesaj de Ziua Armatei

Ziua Armatei Române reprezintă pentru fiecare dintre noi jertfa a sute de mii de militari români căzuţi  la datorie sau în teatrele de operaţiuni. Acum la acest ceas aniversar vreau dă le urez un sincer ,,La mulţi ani” tuturor cadrelor militare din România şi să le mulţumesc pentru sacrificiile pe care le fac zi de zi pentru siguranţa noastră, a tuturor. La mulţi ani Armatei Române! La mulţi ani, stimaţi militari!” – declară, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud, Emil Radu Moldovan.

La 25 octombrie 1944, Armata Română a arătat lumii întregi imaginea unei naţiuni hotărâte să-şi apere glia străbună chiar cu preţul vieţii. De la instituirea ei, ,Sărbătoarea Oştirii României” ne oferă prilejul de a omagia jertfa celor căzuţi pe câmpul de onoare pentru libertatea gliei străbune şi de a privi cu încredere spre viitor. Înălţăm astăzi la cer rugăciunile noastre pentru odihna sufletelor eroilor noştri, care au primit cea mai înaltă distincţie militară de război a României, Ordinul Militar de Război ,,Mihai Viteazul”, instituită de regele Ferdinand prin înaltul Decret. Le aducem prinos de recunoştinţă şi ne îndreptăm gândul spre felul lor măreţ, pentru care ei au luptat.

Sunt convins că onorându-ne aşa cum se cuvine eroii ne reclădim sănătos şi trainic propria identitate naţională. Pentru că nimic pe lumea asta nu contează mai mult decât sentimentul datoriei împlinite şi certitudinea că speranţele noastre se pot împlini, dacă punem la temelia lor demnitatea, onoarea şı dragostea faţă de neam şi ţară. Faptele lor de vitejie să ne fie călăuză în viitor! Glorie eternă memoriei lor!” (viceprimarul Bistriţei, Cristian Niculae.)

,,Să fii militar nu este o meserie, este o vocaţie, să fii capabil să te sacrifici pentru independenţa şi unitatea naţională nu este o obligaţie, este o misiune asumată doar de cei care iubesc necondiţionat România! Să ai tăria să lupţi permanent împotriva tuturor celor ce au vrut răul acestei naţiuni şi să ţii piept tuturor celor care au dorit, de-a lungul istoriei noastre, să ne subjuge, nu este o misiune pentru oricine. Puţini sunt aleşi, iar mulţi dintre ei au dovedit că merită onoarea de a apăra ţara. La mulţi ani militarilor bistriţeni! La mulţi ani militarilor Armatei României, oriunde se află!”- declară deputatul lonuţ Simionca

,,Armata Română este instituţia care şi-a ştiut mereu menirea şi cu sigurantă îşi va onora statutul şi rolul istoric şi tradiţional peste veacuri. Avem eroi şi astăzi, mulţi dintre soldaţii noştri nu mai sunt printre noi pentru că au servit ţara în teatrele de război. Gloria se obţine şi în zilele noastre prin fapte şi curaj. Meritele înaintaşilor noştri ne sunt repere pentru a duce misiunea mai departe. Armata a dovedit că este poate cel mai bun ambasador al nostru în Europa şi în lume. Merită preţuirea şi gândul cel bun pentru viitor. La mulţi ani, Armatei Române!” – declară, deputatul Robert Sighiartău.

Reporter de liceu, Amalia Rus

Be the first to comment on "CNAM cinsteşte Ziua Armatei Române"

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.