Directorul Muzeului din Bistrița s-a aflat printre olimpicii francofoni

Duminică, 21 aprilie 2019, peste 250 de olimpici francofoni au trecut pragul Complexului Muzeal Bistrița împreună cu profesorii însoțitori, descoperind la Bistrița o mare deschidere spre cultura modernă, oferită tinerilor într-o formă potrivită timpului lor.

După două zile de concurs cu trei probe care au solicitat concurenții la cele mai înalte cote, organizatorii etapei naționale a Olimpiadei de Limba Franceză, găzduită anul acesta la Bistrița, le-au propus astăzi elevilor un moment de relaxare binemeritată. Elevii de liceu au avut astfel oportunitatea de a petrece timpul din prima parte a zilei într-un mod agreabil, la Muzeul din Bistrița.

Astfel sălile și culoarele muzeului, ca și curtea generoasă, au fost străbătute de sute de pași în căutarea indiciilor, deoarece, așa cum a mărturisit Dogaru Vlad – Andrei de la  Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân” Constanţa, au avut de căutat indicii pe care le primeau ca sarcină de Aplicația Questo App, ceea ce i-a încântat foarte mult atât prin ingeniozitate, cât și prin noutate. Despre probele olimpiadei, acesta afirmă că au fost destul de dificile, dar crede că s-a descurcat.

În mijlocul vizitatorilor s-a aflat, pe întreaga perioadă, directorul muzeului, Lavinia Moldovan, care a acordat ziarului CNAMonline și cititorilor săi o declarație cu privire la întregul program oferit olimpicilor, exprimându-și încântarea pentru ocazia oferită de a face cunoscută elevilor din toată țara povestea acestor locuri.

Astăzi, 21 aprilie 2019, am avut onoarea de a fi vizitați de o parte dintre participanții la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză, aflată în derulare în aceste zile la Bistrița. În momentul în care d-na inspector de specialitate Monica Buboly a venit cu ideea de a organiza la muzeu activități destinate celor mai buni elevi al țării la limba franceză, nu am putut decât să ne simțim onorați.

E o mare bucurie pentru noi, personalul acestei instituții de cultură, restrâns numeric, dar cu un suflet atât de mare, să ne aflăm în fața vârfurilor, să vorbim despre frumusețea, importanța și valoarea exponatelor care clădesc identitatea județului și a regiunii, în fața unor vizitatori ce reprezintă excelența, veniți din toate colțurile țării. După zilele de foc ale probelor olimpice, pline de emoții și concentrare, elevii și dascălii însoțitori au avut parte de momente de relaxare.

Au beneficiat de ghidaje tematice, în cele patru secții ale muzeului, realizate de d-na muzeograf Angelica Moldovan și d-na Rodica Moldovan, au vizitat expoziția de primăvară Brickenburg, (expoziția de Lego aflată la cea de a șaptea ediție, organizată de Asociația Brickenburg și Complexul Muzeal Bistrița Năsăud) și au putut participa la eveimentul „Plantează o floare de ziua Mondială a Pământului”, organizat de muzeu în colaborare cu echipa Yves- Rocher Bistrița (coincidență sau nu, unul dintre cei mai populari creatori francezi de produse cosmetice vegetale).

Punctul de atracție l-a constituit însă turul interactiv de explorare a muzeului Bistrița în Aplicația Questo App, realizat de către majoritatea elevilor. Totul s-a încheiat cu un picnic organizat ad-hoc în curtea Muzeului, în aer liber. Sperăm că oaspeții noștri s-au simțit bine, noi gazdele cu siguranță DA! Le mulțumim pentru vizita făcută, sperăm că am reușit să le oferim momente frumoase care să le rămână în minte dar mai ales în suflet!

Vă felicităm pe toți, gazde și concurenți deopotrivă pentru efortul de a fi mereu la înălțime și vă urăm succes pe mai departe asigurându-vă că muzeul bistrițean vă așteaptă întotdeauna cu drag! (Director, Lavinia Moldovan Direcția Programe și Proiecte Muzeale Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud)

 

Prof. Aurelia Hîruța

Foto: Prof. Aurelia HÎruța

Be the first to comment on "Directorul Muzeului din Bistrița s-a aflat printre olimpicii francofoni"

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.