Exercițiu de evacuare desfășurat la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița

Marți, 13 mai 2025, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița a fost gazda unui exercițiu de evacuare în caz de incendiu, organizat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița. Activitatea s-a desfășurat în timpul pauzei mari și a avut ca obiectiv familiarizarea elevilor și cadrelor didactice cu măsurile de siguranță ce trebuie urmate în situații de urgență.

Semnalul de alarmă al exercițiului de reacție în caz de incendiu pe durata pauzei mari de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița. a fost urmat prompt de o evacuare organizată, elevii și profesorii deplasându-se rapid spre terenul de sport – locul desemnat pentru adunarea în caz de pericol. Reacția elevilor a fost una exemplar de calmă și eficientă, aceștia respectând indicațiile primite și demonstrând că știu cum să acționeze în fața unui posibil incendiu, dat fiind faptul că anual sunt efectuate cu seriozitate astfel de exerciții. .

Pe lângă exercițiul propriu-zis, pompierii prezenți la fața locului au desfășurat o activitate de recunoaștere a spațiului, în scopul familiarizării cu structura clădirii și a rutelor de intervenție. Echipajele au sosit cu cinci autospeciale și un echipaj SMURD. De asemenea, demisolul clădirii a fost umplut cu fum artificial din dotarea ISU, care a fost îndepărtat de către pompieri cu un sistem special de ventilație. La finalul simulării, elevii au avut ocazia să interacționeze cu pompierii, să afle detalii despre meseria lor și să privească echipamentele folosite în intervenții. În plus, directorul adjunct al colegiului, Antal Attila, împreună membrii echipajelor, i-au felicitat pe elevi pentru buna coordonare și calmul cu care au gestionat acest exercițiu.

Reprezentanții ISU au subliniat că astfel de acțiuni sunt organizate anual în unitățile de învățământ din Bistrița, începând cu cele din municipiu și continuând cu cele din zonele învecinate. Ei au remarcat cu satisfacție nivelul ridicat de pregătire al elevilor de la CNAM și au evidențiat faptul că, datorită acestor exerciții regulate, incidentele de acest tip au fost complet absente în ultimii ani în școlile din oraș.

Activitatea s-a încheiat într-un mod interactiv și educativ, cu un dialog deschis între elevi și pompieri, marcând încă o etapă importantă în formarea tinerilor pentru gestionarea situațiilor de urgență și în vederea luării în considerare a unei posibile cariere de pompier.

Daria  Marcu și Andreea Mureșan, reporteri de liceu

 

Be the first to comment on "Exercițiu de evacuare desfășurat la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.