Ioana Nicolaie în pelerinaj artistic la OLAV, Bistrița 2017

În după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie 2017, a avut loc la Centrul Cultural Sinagoga Bistrița lansarea de carte „Pelinul Negru” scris de Ioana Nicolaie.

 Pentru că Thomas Mann nu a mai reuşit să ajungă la Bistriţa – din raţiuni obiective, desigur – şi pentru că o parte dintre elevii care au participat azi la proba scrisă a Olimpiadei Naţionale „Lectura ca Abilitate de Viaţă” au primit şi un subiect din „Pelinul Negru”scris de Ioana Nicolaie originară din Sîngeorz-Băi – ei au avut parte azi de o întâlnire surpriză.

Evenimentul a început la ora 16:00, la acesta participând scriitorii Ioana Nicolaie, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene şi jurnalista Ioana Bradea. Aceştia au vorbit deschis cu publicul, prezentând cartea „Pelinul Negru”.

Mediatorii evenimentului au fost Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari, care s-au adresat concurenților, întrucât în cadrul acestei întâlniri a fost lansată și cea mai recentă carte a autoarei venită de pe plaiurile bistrițene, Ioana Nicolaie. Înainte de a o prezenta pe scriitoare, Dan Coman a vorbit despre cartea ei, „Pelinul negru”, afirmând: Am deschis cartea absolut la întâmplare. Am găsit în „Pelinul negru” o idee care mi-a plăcut foarte mult şi pe care aş vrea să o preluăm şi să intrăm puţin în dialog. Ideea era: Dacă ar fi să construim un mic orăşel, ce orăşel am construi? Am încercat să plasăm autorii pe care noi îi ştim într-o anumită zonă a oraşului. Cum am contura oraşul respectiv? Fetiţa care vorbeşte în „Pelinul negru” la pagina la care am deschis, vorbeşte despre ce s-ar întâmpla dacă cineva i-ar da ei oraşul Cernobîl în care nu ar mai rămâne nimic decât străzile şi căsuţele goale şi povesteşte pe cine ar lăsa ea să intre în acele căsuţe. Bineînţeles că vorbeşte de mama ei, căreia i-ar da o casă în centru.

Dan Coman a lansat publicului provocarea: Dacă v-aţi gândi la oraşul din care veniţi şi aţi întâlni o locuinţă unde e Thomas Mann, unde ar fi aceasta? Eu m-am gândit la zona vizavi de Sinagogă, unde e un şir de case vechi, săseşti și pornind de la stilul în care scrie, de la maniera tradiţionalistă, pe Ioana Nicolaie aş plasa-o şi aş pune-o vânzătoare de flori”. Noi ne-am gândit că dacă tot aţi avut subiecte legate de “Pelinul negru”am zis ca unul dintre invitaţi să fie Ioana Nicolaie.

Aceasta a mărturisit că poartă Bistriţa în suflet, fiind mândră că în acest oraş există numeroase instituţii culturale şi afirmând că vechea zicală „Omul sfinţeşte locul” nu este doar o vorbă în vânt, dând ca exemplu în cazul oraşului Bistriţa, festivalul anual de poezie „Poezia e la Bistriţa” care-i adună într-un singur loc pe cei mai buni poeţi români.

Autoarea însăşi a participat la o discuţie liberă, recunoscând că este extraordinar de fericită de fiecare dată când vine la Bistriţa: „Pentru că aici există instituţii culturale de o forţă fantastică, aşa cum nu sunt multe în ţară. Am fost de-a lungul şi de-a latul ţării şi nu am mai văzut aşa ceva… Omul sfinţeşte locul, într-adevăr… Sinagoga, evenimentele culturale care se întâmplă aici, Festivalul Poezia e la Bistriţa – care are loc aici vara, la care ar merita să veniţi ca într-un pelerinaj artistic, aşa cum se practică în multe locuri din lume, pentru că sunt invitaţi aici la Bistriţa cei mai buni poeţi… Nu ştiu cum, dar performanţa este la ea acasă aici…”, a subliniat scriitoarea Ioana Nicolaie.

Autoarea a primit şi ea provocarea de a-şi construi, asemenea protagonistei din carte, propriul oraş. Printre personalităţile literaturii care ar locui acolo se numără Mircea Cărtărescu, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Simona Popescu, Marius Chivu, Nora Iuga și Viviana, elevă în clasa a XII-a, participantă la OLAV, dar şi nelipsită din taberele de creaţie organizate de editura Arthur, unde a şi cunoscut-o pe scriitoare. La un moment dat a afirmat că orașul ei s-ar identifica cu Sângeorz-Băi, întrucât ea este originară de acolo, la fel ca Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari, iar acolo a locuit şi unul dintre prietenii lor, poetul Florin Partene.

O întâmplare oarecum paradoxală povestită de Ioana Nicolaie ține de o temă pentru acasă la limba română pe care a primit-o fiul ei, Gabriel, elev în clasa a VIII-a. Aceasta a mărturisit că l-a ajutat pe fiul ei să facă o caracterizare a personajului Popa Tanda, iar tema respectivă a fost apreciată de profesoara de română cu nota 7.1

Ioana Nicolaie a fost provocată apoi să rezolve prima cerință de la subiectul OLAV care a presupus un fragment din romanul „Pelinul negru”: „Menţionează câte volume de versuri şi câte romane a scris Ioana Nicolaie înainte de «Pelinul negru». Scriitoarea a mărturisit că nu poate răspunde imediat, că trebuie să le numere. Ea a afirmat că mai sunt şi antologiile care sunt completate de texte noi adăugate, iar cartea „Cerul din burtă”, pe care scriitoarea însăşi l-a numit roman, nu este chiar un roman, ci este o carte de tranziţie între poezie şi proză, pe care ea o simte ca fiind mai degrabă volum de versuri. „Cerul din burtă” a fost tradus în unele ţări ca roman, iar în altele ca volum de versuri. Răspunsul final dat de Ioana la cerința de la olimpiadă a fost: 4 volume de versuri, 3 romane şi 3 antologii.

Întrebată despre cum anume a ales titlul cărţii, scriitoarea a afirmat, pentru început, că de acesta se leagă trei cuvinte: dislexie, Cernobîl, făcând referire la explozia din 1986 din Ucraina, protagonista din carte fiind născută la câteva luni după explozie, şi şcoli speciale, personajul-narator ajungând să frecventeze astfel de şcoli. A mărturisit că primul titlu al romanului a fost „Copiii Cernobîlului” şi că schimbarea lui a venit în urma câştigării Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015 de către jurnalista rusă Svetlana Aleksievich, cu cartea „Dezastrul de la Cernobîl”.

Nimeni nu ar fi crezut că eu am început să scriu cartea înainte ca ea să câştige Premiul Nobel, a susţinut Ioana. Cel de-al doilea titlu a fost „Druga”, cuvânt care capătă sens doar citind cartea. Dincolo de sensul din carte, drugă înseamnă, în limbile slave, „celălalt”, şi cartea mea este o carte despre celălalt, despre cum devii celălalt, afirmă scriitoarea. În varianta sa finală, titlul înseamnă chiar Cernobîl, întrucât explozia centralei nucleare din aprilie 1986 nu se putea petrece decât într-o zonă a negrului, a amărăciunii.

La finalul activităţii, Ioana Nicolaie a acordat autografe celor prezenţi, care au achiziţionat „Pelinul negru”, dar şi alte cărţi semnate de ea.

 Nicoleta Vlonga, reporter de liceu

Be the first to comment on "Ioana Nicolaie în pelerinaj artistic la OLAV, Bistrița 2017"

Lasă un răspuns