Impresii la afișarea rezultatelor la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză

Luni, 22 aprilie 2019, a fost ziua în care s-au afișat rezultatele Olimpiadei Naționale de Limbi Romanice – Limba Franceză, iar elevii participanți din toate județele României au luat cu asalt porțile Colegiului Național „Andrei Mureșanu”din Bistrița, începând cu ora 9.00 a acestei dimineți.

A sosit și ziua mult așteptată de către toți elevii francofoni, ziua afișării primelor rezultate de dinaintea contestațiilor. Elevii au așteptat cu sufletul la gură, în fața porților Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, din Bistrița  pentru a vedea roadele efortului depus în pregătirea pentru olimpiadă.

Majoritatea elevilor s-au declarat mulțumiți de rezultatele obținute, iar unii dintre ei au fost plăcut surprinși de performanțele pe care aceștia le-au atins.

Câțiva dintre ei au adresat reporterilor de liceu gândurile lor, fiind dispuși să își descrie activitatea de olimpici și experiența trăită la Bistrița în cadrul olimpiadei.

Celestina Copil, elevă în clasa a VII-a la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, a mărturisit că nu se aștepta la punctajul de 98 de puncte, deoarece anul precedent a obținut un punctaj de 91 de puncte. De altfel, Celestina a fost încântată de experiența la Bistrița, „un orășel micuț, dar drăguț” și a fost mulțumită de condițiile în care elevii au fost primiți. Pentru ea, subiectele au fost ușoare atât probele scrise, cât și la competențele de comunicare, fiind prima oară când are parte de ele, iar această experiență o determină să mai participe și în anii următori.

Simona Talec, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Novac” din Oravița, Caraș-Severin, s-a simțit stresată în timpul probelor, dar consideră că a meritat stresul pentru rezultatul obținut a fost unul bun, deși nu se așteptase la cele 97 de puncte acordate. Simona, promite că va participa și anul viitor.

Evelina Crăciun, elevă care vine din clasa a XII-a de la Colegiul Național „Mircea Scarlat” din Alexandria, Teleorman, care a participat pentru prima oară la o etapă națională, încheiată cu un punctaj de 80,30 puncte, s-a bucurat de experiența trăită la Bistrița și de faptul că a cunoscut „oameni noi”. Evelina a fost foarte încântată de activitățile desfășurate de către organizatori în cadrul olimpiadei. „Fiind o fire introvertită, de obicei nu intru în contact cu oamenii, dar acum am simțit că pot să mă apropii de ei și să am o legătură. Chiar m-am distrat” a declarat aceasta.

Lavinia Simion, una dintre reprezentatele Liceului „Sfântul Gheorghe” din Giurgiu, a primit un punctaj de 93,5 la care se aștepta, știind că a avut mici greșeli la proba scrisă și fiind primul ei an în care participă la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Din punct de vedere al organizării, Lavinia a spus: „Mi-a plăcut mult felul în care s-a organizat olimpiada, mai ales excursiile în județ și cina festivă. Mi-au plăcut, de asemenea, și condițiile și mâncarea de la internat.”

Maia Popa, elevă a Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, a mărturisit că activitățile au fost interesante, deși este primul ei an de participare. În ceea ce privește punctajul, Amaia se aștepta la un punctaj mai mare decât cel obținut și este posibil să depună contestație mai târziu.

Câteva eleve, care vin de la Colegiul Național „Unirea” din Brașov au fost mulțumițe de organizatori întrucât „nu a fost haos și nu au fost întârzieri”, iar fetele au fost foarte încântate de activitățile pregătite special pentru elevii participanți. Deși au spus că au fost cuprinse de emoții și stres, au fost încântate de mediul de desfășurare al olimpiadei, spunând chiar că „liceul este impecabil”. De asemenea, reprezentantele Colegiului Național „Unirea” au fost plăcut surprinse de rezultatele primite și sunt mândre de performanța obținută. În ceea ce privește contestațiile, fetele nu sunt foarte sigure că vor depune una.

Patricia Tătaru vine de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, a spus că „Organizarea (olimpiadei) a fost foarte bine pusă la punct, iar în linii mari s-a respectat programul probelor orale. Am apreciat foarte mult activitățile pregătite, mai ales excursia în parcul Arcalia și cina festivă a fost foarte drăguță. În ceea ce privește punctajul obținut, chiar m-am așteptat la el și sunt foarte mulțumită.”

Teodora Lovin, una dintre reprezentantele clasei a XI-a Colegiului Național „Spiru Haret” din Tulcea, ne-a supus că în timpul olimpiadei a fost cuprinsă, iar, în principiu, olimpiada s-a desfășurat bine. Teodora a fost mulțumită de primire, spunând ca profesorii au fost primitori, deschiși și dispuși să îi ajute. „Mi-au plăcut activitățile interactive, care ne-au provocat să socializăm. Legat de rezultat, în principiu mă așteptam la el și nu am de gând să depun contestație.”

Eliza Lakatos din clasa a X-a a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, Maramureș, a participat în fiecare an la olimpiadă și a constatat că organizatorii olimpiadei devin mai din ce în ce mai buni. Ea este bucuroasă că anul acesta rezultatele au fost afișate mai repede. Ceea ce a mulțumit-o pe Eliza au fost condițiile de cazare și programul pus la punct de către profesorii organizatori.

Ștefan Stoican, unul dintre olimpicii Liceului Teoretic „Alexandru Ghica” din Alexandria, Teleorman, a mărturisit: „Înainte să vin aici mă așteptam să obțin un punctaj mai mare, dar după ce am rezolvat subiectele pot spune că este rezultatul la care mă așteptam. Nu vreau să depun contestație, întrucât punctajul este justificat și doar voi vizualiza lucrarea. Despre organizare pot spune că totul a fost relativ bine, comparativ cu experiența pe care am avut-o în anii precedenți.”

Adelina Ralea, elevă în an terminal, reprezintă Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, județul Vaslui și a povestit despre pasiunea ei pentru limba franceză. Adelina a început să învețe franceza încă de mică, alături de bunicii ei din partea mamei, iar mai apoi a întâlnit-o pe profesoara de franceză care i-a „cultivat în suflet pasiunea și dragostea pentru această frumoasă limbă”. Adelina se aștepta la punctajul primit (94,8), pentru ea fiind rodul celor 8 ani pe care i-a investit în studiul limbii franceze, pasiunea care o definește ca individ. De altfel, ea acordă un calificativ pozitiv organizatorilor și se simte mulțumită de activitățile culturale desfășurate în cadrul olimpiadei.

Unul dintre elevii arădeni ai Colegiului Național „Moise Nicoară”, Robert Batki, a renunțat pentru prima oară la olimpiada de limba engleză pentru a participa tot pentru prima oară la olimpiada de limba franceză. Robert s-a pregătit intensiv pentru olimpiadă, muncind câte 6 ore pe săptămână sub îndrumare, în ultimele două luni. Experiența la Bistrița a fost pentru el nemaipomenită, ba chiar „cea mai frumoasă olimpiadă” la care a participat și a fost plăcut surprins de condițiile de cazare și de modul de organizare. Deși este puțin dezamăgit de punctajul primit, Robert este optimist și așteaptă să mai treacă prin astfel de experiențe.

Bianca Iorga, de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, a mărturisit că pregătirea a început-o cu două săptămâni înainte de olimpiadă, iar cea mai dificilă parte dintre probe a fost proba de înțelegere orală. Bianca este mulțumită de rezultatul obținut, dar consideră că se putea și mai bine. Din punctul de vedere al organizării Bianca le transmite felicitări profesorilor care s-au ocupat de șederea elevilor la Bistrița. Ba chiar abia așteaptă să ajungă acasă și să își îmbrățișeze mama cu ocazia zilei sale de naștere.

Profesoara Iulia Stănescu de la Liceul „Sfântul Gheorghe”, din Giurgiu este încântată de participarea elevilor la olimpiadă și de modul în care aceasta a fost pregătită. Profesoara este mulțumită de rezultatele obținute de elevii liceului, iar pentru ei a fost o experiență minunată, în ciuda emoțiilor specifice acestui eveniment. De asemenea, Iulia declară că probele orale și de înțelegere i-au pus puțin în dificultate pe elevi.

Lorena Dinu, reprezentantă a Școlii Gimnaziale „Academician Marin Voiculescu”, așteaptă pentru depunerea unei cereri de contestație. Lucrul care a impresionat-o cel mai mult au fost tratamentele dulci pe care elevii le-au primit la micul dejun și faptul că a putut interacționa cu ceilalți participanți.

Alexia Taloș, elevă a Colegiului Național „Silvania” din Sălaj, a simțit că cea mai grea probă a fost cea orală, iar partea de compunere i s-a părut destul de grea. În ceea ce privește punctajul, se simte mulțumită,  deși se aștepta să obțină unul diferit la proba scrisă. Pentru ea șederea la Bistrița a însemnat o serie de lucruri învățate de la colegii francofoni.

Cătălina Nistor, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Buzău a declarat: „Subiectele mi s-au părut relativ ușoare, accesibile pentru toți concurenți, dar partea de audio necesita mai multă atenție. În ceea ce privește activitățile pregătite, consider că m-au ajutat să mă relaxez și să scap de stresul olimpiadei.”

Ca urmare a rezultatelor preliminare, elevii nemulțumiți au depus un număr de 31 de contestații, cele mai numeroase fiind cele de la clasa a IX-a. Majoritatea contestațiilor – 19 dintre ele au crescut în punctaj, 9 au pierdut din punctaj, iar trei au rămas cu acelaj punctaj. Pentru cei care au depus contestații, emoțiile s-au ptrelungit până târziu în noapte, afișarea rezultatelor la contestații fiind prevăzută de regulament la ora 21.00.

În ziua afișării rezultatelor, sub poarta Colegiului Național „Andrei Mureșanu” a fost oganizat un stand cu carte străină. Reporterii de liceu au stat de vorbă cu Mariana Olguțu de la Centrul de carte străină SITKA. Aceasta declară: „Am vândut cărți de tip DELF, cărți de fonetică, de civilizație, de literatură, atât elevilor cât și profesorilor. S-au vândut din toate, pentru că aici au fost nu numai elevi foarte interesați de limba franceză, dar și profesori. Așa că s-au vândut din toate categoriile, din toate nivelurile și mă bucur foarte mult că am ajuns aici. Cele mai cerute au fost DELF-urile B2.”

Nicola Forfotă, reporter de liceu

Foto: prof. Aurelia Hîruța

Be the first to comment on "Impresii la afișarea rezultatelor la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză"

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.