Era prima zi de iarnă a anului 2006. Cu o geacă de fâș groasă, cu o căciulă care abia îmi permitea sa văd, și un fular lung care-mi gâdila gâtul, stăteam drept și îi țineam strâns cu întreaga mână, două degete bunicului. Vântul bătea cu putere, iar lumea stătea aliniată de o parte și de alta a drumului, așteptând un moment ce avea să mă uimească total.

„- Fii atent” îmi șopti bunicul. „Acum ai să înțelegi pentru ce au murit strămoșii tăi”. Dar în mintea mea de copil de 6 ani, aceste cuvinte nu aveau o semnificație prea mare. Mă gândeam la jucăriile mele și la căsuțele de lego pe care le construisem cu o zi înainte, când dintr-o dată un sunet de tobă mi-a captat atenția.

Bunicul m-a ridicat în brațe și am observat foarte uimit cum soldații și tancurile treceau prin fața mea. A fost prima paradă de Ziua Națională la care am participat vreodată, un moment care a avut o foarte puternică influența asupra mea. Au trecut 11 ani de atunci, însă pot să spun că din acea zi, pe măsură ce timpul a trecut, conștiința națională s-a dezvoltat în mine tot mai puternic.

Acum am 17 ani și trăiesc în România anului 2017, un loc pe care unii nu dau doi bani, dar pe care eu îl consider „acasă”, locul ideal, de care indiferent de situație nu m-aș putea despărți. În ciuda lucrurilor bune care se întâmplă în țara noastră precum evenimentele mari care atrag mii de turiști, a festivalurilor tradiționale, lumea europeană nu are o părere prea bună despre România. De ce?

Există o diversitate a locurilor frumoase, a peisajelor care-ți taie răsuflarea, a orașelor medievale în care încă se simte mirosul Evului Mediu, sau a metropolelor moderne în care tineri frumoși și deștepți se bucură de viață. Țara noastră e bogată. Din toate punctele de vedere. Avem o istorie glorioasă, noi fiind urmașii lui Traian și Decebal.

Din punctul de vedere al valorilor umane și culturale România este din nou o țară privilegiată, fiind reprezentată de personalități precum Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși, personalități ce au lăsat moștenire poporului român comori în domeniul literaturii, al muzicii, al picturii sau al sculpturii. De asemenea strămoșii noștri și-au dat viața pentru ca noi, românii, să trăim laolaltă și să fim liberi. Dar totul pare în zadar. Azi, clasa politică ne-a divizat, si-a bătut joc de oameni, de pământul și de bogățiile țării vânzându-le străinilor fără să aibă remușcări. Tinerii pleacă, părăsesc țara pentru a merge la „mai bine” lăsând în urmă un teritoriu care era cândva mândria locuitorilor. Puțini sunt cei care se mai gândesc la țara lor, la străbunicii viteji ce au pierit în războaie în chinuri groaznice, pentru ca urmașii lor să fie liberi, la părinții și tinerii care și-au sacrificat viața în 1989 luptând împotriva comuniștilor.

E trist să vezi tineri spunând „Plec din țara asta nesuferită” crezând că astfel o să rezolve situatia. Dacă toți plecăm, unde se ajunge? Potential avem, suntem un popor deștept și talentat, doar nu degeaba românii strălucesc în companii și instituții precum NASA sau Microsoft. Totul ține însă de noi. E nevoie de o generație de sacrificiu care să înlăture regimul bolnav, să pună lucrurile la punct și să facă „să fie bine” pentru ei în primul rând.

Există milioane de români plecați în străinătate care s-ar întoarce într-o clipă acasă dacă ar fi mai bine. Nu s-ar mai chinui să-și întrețină familiile departe de casă.

E adevărat că în tot răul există și un bine, iar eu sper ca situația de azi a țării noastre ne va „deștepta” după cum spune Andrei Mureșanu și va face generația noastră, cea tânără să lupte împotriva lenei, a indolenței, a nepăsării, a corupției, să afirme din toată inima sintagma „Sunt român” și să se simtă mândră atunci când ascultă imnul ori zărește tricolorul.

Numai împreună putem reuși, și numai împreună putem face ca Marea Unire de la 1918 să conteze.

Lupșan Radu Cristian, elev în clasa a XI-a A, CNAM