Veronica Micle, dulcea doamnă a „Eminului” …

Carte poștală editată de Muzeul literaturii române din Iași (colecția Ion Stancu)

În „Însemnarea Botezaților din parohia Neseudului” este consemnat că Ana Câmpeanu (numele de fată al poetei Veronica Micle), a venit pe lume la 22 aprilie 1850.

Medalia (avers-revers) emisă în 1989 de Societatea Numismatică Română – secția Iași, cu ocazia centenarului morții poetei Veronica Micle (colecția Ion Stancu)

Așadar, Veronica Micle s-a născut și a murit în aceiași ani cu Eminescu. A fost al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpan și al soției lui Ana. Rămasă văduvă în urma morții lui Ilie Câmpan (înainte de nașterea fiicei sale Veronica), ce a luptat sub flamurile lui Avram Iancu, Ana trece munții prin pasul Dornei și se stabilește în Moldova, mai precis în Târgu-Neamț, unde, la data de 10 august 1850, cumpără cu o sută de galbeni casa în care va locui numai doi ani și care, ulterior, în 1886, Veronica o va dărui Mănăstirii Văratec.

Stabilindu-se la Iași, mama ei o înscrie pe Veronica mai întâi la școala primară, apoi la Școala Centrală, pe care aceasta o absolvă în 1863 cu calificativul de „eminentă” pe diplomă. Din comisia examinatoare, pe lângă Titu Maiorescu, a făcut parte și profesorul Ștefan Micle, care o atrage și, pe 7 august 1864, în ciuda diferenței de vârstă de 30 de ani, se căsătorește cu Veronica, aceasta având frageda vârstă de doar 13 ani. Pentru hrănirea spiritului, încă din primii ani de căsătorie Veronica Micle și-a găsit refugiul în literatură, în muzică și în activități sociale. La vârsta de 22 de ani, la Viena, îl cunoaște pe Eminescu, ale cărui poezii de început le citise în revistele „Familia” și „Convorbiri literare”.

Busturile scriitoarei aflate în orașele Năsăud, Tg. Neamț respectiv Iași, foto: Ion Stancu

Carte poștală editată de Muzeul literaturii române din Iași (colecția Ion Stancu)

„După mărturiile lui Slavici, Eminescu a condus pe Veronica Micle – adăpostită în pensiunea Löwenbach –  pe marile artere de circulație ale Vienei, prin muzee și la galeriile de artă, către monumentele istorice, spre parcurile și pitoreștile vecinătăți ale orașului lui Johann Strauss……

Ca și în cazurile lui Slavici și Creangă, Eminescu a îndrumat pe Veronica Micle, sprijinind-o să scrie poeme de sensibilitate, de corespondent intim ridicat la simbol, de inspirații materne și de tematică florală. Poeziile ei: La portretul unui poet, Legenda rozei, Să pot întinde…, Soarta mea, Pasăre cu pene albastre, Lui X și altele recomandă nu numai volumul  Poesii (editat la Iig. Haiman, în București 1887), ci și alte poeme publicate de către poeta năsăudeană în periodicele contemporane ei: Columna lui Traian, Convorbiri literare, Familia, Liberatorul, Revista nouă și în altele”.

             (Augustin Z.N. Pop – Veronica Micle, Corespondență, Editura Dacia 1979, p 7-10)

 Când în 1883 află de îmbolnăvirea lui Eminescu, aflată la Iași, Veronica scrie poezia „Să pot întinde mâna…”:

 

Cărți din biblioteca personală Ion Stancu

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti,
Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

 

 

                        Cristian Stancu, reporter de liceu

Be the first to comment on "Veronica Micle, dulcea doamnă a „Eminului” …"

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.