Pe 22 aprilie 1894, s-a născut la spitalul Filantropia din Bucureşti, Camil Petrescu, unul dintre cei mai iubiți scriitori ai secolului al XX-lea. A fost fiul lui Camil Petrescu (decedat înainte de naşterea scriitorului) şi al Anei Keller Petrescu. Încă de la naştere a fost încredinţat unei doici din mahalaua Oborului, soţia subcomisarului Tudor Popescu, aceasta ocupându-se de educaţia tânărului Camil până la vârstă adolescenţei.
Într-un manuscris al scriitorului cu o mare valoare autobiografică, păstrat în arhiva s-a personală alături de două scrisori ale mamei sale stă scris: „Cu puțin timp înaintea morții lui, Tudor Popescu mi-a dat scrisorile acestea care și așa aveau adresa distrusă pentru cazul când îmi vor cădea în mână. Tot timpul le-a fost teamă, lui și nevestei lui că <<după ce m-au crescut>> să nu vie din nou autoarea scrisorilor să-și reia copilul… Și-au închipuit că din pricina deosebirii de nume (altfel ei țineau să trec drept copilul lor și așa mă știa lumea în mahala) și eu încercam demersuri pe care voiau să le evite. Dintr-un sentiment de stranie stânjenire, niciodată n-am întrebat nimic, căci de altfel nici nu mi-ar fi răspuns. Bănuiam o altfel de dramă. Foarte târziu, câțiva ani înainte de a muri Tudor Popescu, mi-a dat câteva referințe orale foarte vagi… M-am născut la Spitalul Filantropia și a treia zi am fost încredințat Mariei Popescu, Ana Petrescu trebuind să alerge în orașul de provincie, unde lăsase bolnav de o boală contagioasă, un alt copil ceva mai mare (care a și murit în două săptămâni). Nu s-au mai primit nici alte știri decât scrisorile și banii necesari, douăzeci și patru lei lunar. Se pare că era o văduvă foarte tânără, 22-23 de ani, că seamăn cu ea ca fizic, de meserie croitoreasă sau modistă!? Nici o referință despre Camil Petrescu tatăl…”
Camil Petrescu-Opere, volumul 1, Versuri, Editura pentru Literatură 1968
„Copilăria mi-a fost umbrită de dispariţia părinţilor. Tatăl meu a dispărut înainte de a mă naşte eu, iar mama s-a dus curând după el. M-am văzut copilul fără rude, fără familie, crescând de capul meu.”
Acestea erau motivele dureroase care făceau din Camil Petrescu, omul direct, cu privirea ageră și replica spontană, un inhibat.
“Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei”
Camil Petrescu – Ideea
Părinții adoptivi au jucat un rol important în viaţa și educația scriitorului. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. În cursul superior al liceului, tânărul a început să-şi descopere veleităţile poetice.
În 1912 a trimis o poezie lui Alexandru Macedonski iar acesta î-a publicat-o la „Poşta redacţiei” o strofă cu indicaţia „deocamdată atât şi deocamdată aici”. Entuziasmat, trimite apoi şi revistei „Semănătorul” sub semnătură Godeanu. Răspunsul „poezia dvs a fost îndreptată… la coş” l-a deziluzionat.
Din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“.
În 1914 a debutat la revista „Facla” cu articolul „Femeile și fetele de azi”, sub pseudonimul Raul D.
După izbucnirea Primului Război Mondial, s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri, în 1916 fiind chemat la oaste odată cu intrarea României în război. Luptând în prima linie a fost și rănit.
Experiența trăită ca ofițer pe front l-a inspirat în scrierea romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930).
Debutul său editorial a fost volumul de „Versuri. Idee. Ciclul morții” în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale modernismului european, „Patul lui Procust”.
El rămâne în literatura română ca inițiator al romanului modern.
Cristian Stancu, reporter de liceu
Be the first to comment on "Elemente de colecție – Camil Petrescu"