Miercuri, 15 noiembrie 2016, cu doar o zi înainte de aniversarea a 200 de ani de la nașterea poetului revoluționar Andrei Mureșanu, la colegiul care îi poartă numele au ajuns oamenii de radio de la Radio România Cultural.

Alături de „colegii mai tineri”, după cum chiar ea i-a numit pe liceenii din echipa reporterilor de liceu, Andreea Ionescu a petrecut o oră în Centrul de Documentare şi Informare. Realizator de emisiuni culturale, aceasta a înregistrat poveştile de la CNAMonline ale tinerilor, unice în felul lor, fiecare jurnalist având propriile percepţii despre ce a însemnat familia reporterilor de liceu pentru el.

La final, intervievatorul a devenit intervievat, astfel că Andreea Ionescu a acordat un interviu în exclusivitate reporterilor de la ziarul CNAMonline, al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”.Vlad Moldovan i-a adresat câteva întrebări în vederea unor perspective jurnalistice.

REPORTER: Ce v-a determinat să faceți ceea ce profesați astăzi?

ANDREEA: E o poveste foarte lungă. Povestea mea începe cu un eșec la Facultatea de Litere și, în vacanță, stând eu și gândindu-mă cum va fi să mă pregătesc să dau anul următor la facultate – vorbim despre 1988 ca să ne înțelegem – mi-a venit ideea să fac jurnalism. Am spus ca și voi: am să scriu, de ce nu aș putea? negândindu-mă nici o secundă că între a scrie povești, a compune poezii și a scrie un articol e diferență de la cer la pământ.

Sigur, talentul contează în această meserie, dar era cu totul și cu totul alt lucru, pe care aveam să îl descopăr abia la facultate. În primul an de facultate a trebuit să fac practică și, ca orice fată, m-am imaginat pe sticlă și m-am dus să fac practică la TVR. Cât timp am făcut practică la TVR, eram extrem de încântată. Plecam cu reporterii de acolo la tot felul de reportaje, la tot felul de întâlniri, era foarte provocator totul, făceam știri, eram încântată când o știre de-a mea ieșea cap-coadă. Era citită de cei care la vremea respectivă făceau jurnalism.

Un coleg m-a căutat la telefon și mi-a spus: „Știi, eu mă duc la radio. Nu vrei să vii şi tu la radio?” „ Eh,ce să caut eu la radio? Eu vreau le televiziune.” M-a convins până la urmă şi am intrat la radio şi atât vă spun: în ziua în care am intrat în radio şi am simţit mirosul acela de poveste din 1928, mirosul acela de lemn, mirosul oamenilor care au trecut pe acolo, şi nu erau orice fel de oameni, vorbim de oameni mari din România, toate astea m-au prins cumva şi m-au făcut să vreau să rămân şi, dincolo de practică, am rămas într-o colaborare de trei ani de zile până când am reuşit să dau un concurs şi să mă angajez.

Începuturile mele au fost la Radio România Tineret. A fost o perioadă în care m-am format, în care am acoperit aproape toate genurile jurnalistice. Cel mai important lucru în meseria aceasta este să ştiţi să acoperiţi toate genurile jurnalistice: să ştiţi să faceţi şi reportaj, şi interviu, şi anchetă, şi orice şi din toate domeniile dacă puteţi, până când ajungeţi să vă specializaţi şi să vă opriţi la un domeniu. Lucrurile în radio au mers aşa cum au mers şi, iată, în momentul de faţă sunt la Radio România Cultural, un post pe care îl iubesc şi un post care încă mă iubeşte.

REPORTER: Credeţi că ceea ce spun oamenii despre faptul că nu se poate trăi din jurnalism în ziua de azi este doar o speculaţie?

ANDREEA: Depinde din ce punct de vedere vorbim. Din orice meserie se poate trăi atâta timp cât o practici şi în urma ei eşti remunerat, dacă ne referim strict la acest lucru. Eu cred că în jurnalism şi, de fapt, în orice meserie artistică îţi trebuie în primul rând plăcerea, partea aceea de suflet pe care să o pui în meserie. E foarte important să faceţi în viaţă ceea ce vă place. Eu am avut acest noroc: să fac ceea ce îmi place. Banii contează pentru că trebuie să trăim, dar nu mai sunt acel lucru spre care te focalizezi permanent. Nu este o meserie bănoasă. Oamenii îşi imaginează tot felul de lucruri: că vedetele de la nu ştiu ce post au nu ştiu ce salarii. Eu nu am spus niciodată: „Mă duc la serviciu” sau „Mă duc la muncă”. Am spus „Mă duc la radio.”

REPORTER: Care sunt trei calităţi pe care ar trebui să le aibă orice jurnalist?

ANDREEA: Curiozitatea în primul rând. Să răscoleşti, să cauţi dincolo de ceea ce ţi se spune, pentru că uneori se spun lucruri şi în spatele lor se ascunde cu totul altceva. E foarte important să fii perseverent, să nu pleci la drum fără o documentare. Nu pleci să faci interviu cu X şi ştii că l-ai văzut undeva şi te descurci tu. Da, te poţi descurca la faţa locului după nişte ani, apare şi rutina, apar şi întrebările clasice şi ai scos un interviu până la urmă, ţi-ai făcut treaba. Dacă vrei să faci un reportaj care să conteze, documentarea este foarte importantă şi nu e deloc cel mai uşor lucru.

REPORTER: Care au fost un momentle de glorie și obstacolele pe care le-aţi întâlnit?

ANDREEA: Obstacole apar mai tot timpul, fie că e vorba despre personalitatea unui om pe care nu reuşeşti să o stăpâneşti, nu pentru că omul nu vrea să îţi spună, ci pentru că omul nu reuşeşte să redea. Am avut nişte momente, nu ştiu dacă de glorie, e mult spus, şi vedetă în jurnalism e mult spus. Au fost nişte momente care mie mi-au plăcut. Cred că prin 1997-1999, când într-o emisiune am reuşit să pun în direct şi să îşi ureze „Sărbători fericite!” un comandant de vas aflat în larg, cu soţia care era acasă şi pe care nu o mai văzuse de 6 luni. Nu a fost numai meritul meu. Am fost o întreagă echipă care a făcut asta. Niciodată nu poţi să lucrezi singur în meseria asta. Cine spune că e singur, eu am dubii că face cu adevărat meseria asta.

A mai fost un moment recent când am făcut pentru Radio România Cultural un serial, o linie de documentare. Am reuşit să aduc din străinătate şi din ţară nişte foşti deţinuţi politici din perioada anilor ‘50, am reuşit să mergem împreună la locurile unde au fost pe atunci închişi, când ei erau de vârsta voastră, aveau 18 ani. A fost extraordinar să empatizăm cu ei, care nu mai fuseseră la Jilava de când au fost eliberaţi şi cu toate astea îmi spuneau: „Îmbrăcaţi-vă,doamnă, că e umezeală şi e frig!” Sunt nişte momente senzaţionale şi nişte poveşti extraordinare pe care am reuşit să le culeg şi să fac acest serial de 8 episoade. Nu a fost neapărat un moment de glorie, dar unul care mie mi-a plăcut și-l voi păstra ca pe un moment valoros.

REPORTER: Ce le recomandaţi generaţiilor care vin din spate şi sunt dornice să descopere universul jurnalismului?

ANDREEA: Să intre în această aventură doar dacă iubesc cu adevărat această meserie, să nu o facă pentru nume – povestea cu banii am stabilit-o – , s-o facă cu plăcere, și să se gândească în permanență că o fac pentru cititori, pentru ascultători sau pentru telespectatori.

Florina Vlonga, reporter de liceu