„Marché Solidaire Noel” este un eveniment organizat de asociații caritabile prin invitarea artizanilor din diferite ţări în perioada 5-16 decembrie 2018, pe Square Saint Amour din Besançon .
Târgul ,,Marché Solidaire Noel” a atras multă lume în cortul de pe Square Saint Amour. Vizitatorii au putut cumpăra manufacturi tradiţionale ce reprezentau cultura ţărilor pe care asociaţiile participante le-au adus la Besançon
Din ţările sudice şi estice au fost prezente asociaţiile: Amitié Franc-Comtoise au Liban, Accueil Paysan, ADM Besançon, A. France Palestine Solidarité, Algebrè, AFDI BFC, Amadéa, Amnesty International, APACA, Aqua Africa, Archipel Indonésia, Arco Iris, Asam Franche-Comte, Association des Cambodgiens de Franche-Comté, ASIA, Asunoes, Burkina Faso- les droits de l’eau, Comité de soutien aux peuples d’Amérique latine, Ccfd Terre Solidaire 25, Comte- Baltique- Amour, France Palestine Amitié, Franche Sylvanie, Les Jardines de Cocagne, Keta Keti Avenier, LACIM Saône, Le filet d’Indra, Les Amis d’Haiti, Les Amis de Laprak, Les Amis des Enfants du Monde, Les orphelins de Pondichéry, Mères pour la Paix, O Jardins de Floréal, Palestine Amitié, Pôle Finances solidaires, Récidev, Solenca, Solidarité Pérou, Soutien aux personnes handicapées- Burkina Faso, Terre des Hommes, Un sourier pour l’enfant rwandais, Vivre au village.
Monica Buboly, profesor de limba franceză şi inspector de limbi străine, preşedintă a asociaţiei ARFA (Asociaţia pentru Resurse Francofone Active), a reprezentat România la standul de la târgul ,,Marché Solidaire”. Ea a explicat reporterilor că ideea aranjării acestui stand a pornit de la faptul că anul trecut înfrăţirea oraşelor Bistriţa şi Besançon a ajuns la 20 de ani şi că România este invitat de onoare la Târgul de Crăciun din Besançon în urma împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire; celălalt invitat de onoare este Palestina.
Monica Buboly afirmă că greutăţile pe care le-au întâmpinat au ţinut mai mult de lipsa timpului, dar au reuşit să se organizeze în aşa fel încât să se prezinte cu un stand care cuprinde produse tradiţionale: pe de o parte produse de olărit, pe de alta, produse realizate acasă de membrii ARFA – dulceţuri, zacuscă şi sirop. Nu au avut nici un fel de aşteptări, fiindcă a fost o premieră pentru ei, deci au venit cu gândul să petreacă un moment alături de prietenii de la Franchesylvanie, asociaţia parteneră.
Viorica Semeniuc- artizan popular în încondeierea ouălor, vine la Besançon tocmai de la Moldovița. Datorită faptului că meştera găzduiește acasă demonstrații pentru turiști, întâmplarea a făcut ca grupul de la Besançon să-i treacă pragul casei, fiind astfel invitată la Târgul de Crăciun Marché Solidaire. Românca participă la expoziţii internaționale din Belgia, Olanda, Franța și România. „Toți cei care trec pe lângă stand se opresc pentru a privi demonstrația, fiind uimiți de ceea ce pot eu realiza și toate acestea sunt făcute de mână”, declară aceasta.
Unul dintre produsele românești care au avut succes la târgul de Crăciun din Besançon a fost celebra țuică de Bistrița-Năsăud, băutură alcoolică atestată documentar pentru prima dată în 1386, sub numele de cujka. Cunoscută și sub denumirea de pălincă și vinars, aceasta e produsă din fructe bine coapte în cazanele de alamă și prezentată la târg în sticle artizanale cu scăriță, realizate de Sorin Tisa, alături de alte obiecte artizanale confecționate din materiale naturale, precum lemnul și conurile.
Locuitorii orașului Besançon au găsit la târg și preparate culinare tradiționale românești, cel mai mare succes avându-l micii realizați de reprezentanții Casei Bistrițene, Claudiu și Dinuța. Marius Bilegan, un producător care face parte din asociația Produs în Bistrița-Năsăud de un an, realizează automobile din lemn. Acesta a început să-și exploateze talentul acum doi ani, lucrând alături de tatăl său, persoana care i-a insuflat această pasiune. Membru al asociației Produs în Bistrița-Năsăud este și Cornelia Bodescu, care a venit pentru prima dată la târgul din Besançon și care, alături de familia sa, realizează manual de peste 80 de ani, costume populare și accesorii cu mărgele.
Produsele mici s-au vândut cel mai bine, publicul dorind să achiziționeze cadouri pentru cei dragi. Nu există concurență. Indiferent de ceea ce se realizează și de cine realizează, munca este o dovadă că oricând lucrurile se pot face mai bine, a afirmat aceasta.
Laura Alexandra Peteleu se ocupă cu vinderea produselor tradiționale la Besançon. Aceasta se bucură de experiența din oraşul înfrăţit cu Bistriţa din anul 1997, spunând: Sunt oameni frumoși aici, la Besançon, cărora nu le este rușine cu ceea ce au sau de ceea ce sunt.
Împletitul papurei reprezintă în satul Tonciu, considerat buricul pământului, un sat micuț, dar frumos și liniștit, o adevărată tradiție. Am învățat automat de la părinți să împletesc, vrând, nevrând. Am fost nevoiți, trebuia să ne ajutăm părinții, afirmă Szilágyi Ilona.
Aceștia au fost doar o parte dintre producătorii români ale căror produse au fost prezentate și apreciate la târgul de Crăciun din Besançon. De asemenea, delegații României de la ,,Târgul de Crăciun” din Besançon, au avut parte de o seară tradițonală românească în cinstea celebrării Centenarului Marii Uniri. La eveniment au fost prezenți cei menționați mai sus dar și oficialități ale celor două comunități, deputatul Cristina Iurișniți și primarii localităților înfrățite, Jean-Louis Fousseret și Ovidiu Teodor Crețu, împreună cu alte personalități implicate în proiect.
Această experienţă a avut un efect benefic asupra sa, după cum mărturisește: ,,Ne-am dat seama că nu este uşor să fii antreprenor şi, dincolo de asta, am descoperit toate celelalte ţări care au expus la acest târg al solidarităţii, cum ar fi Nepalul, Peru, Cambodgia. Nu cred că se pune problema concurenţei. Este un târg al solidarităţii”, adaugă ea, „fiecare ţară are locul ei; acest târg ne face să ne descoperim unii pe ceilalţi şi, în acelaşi timp, ne îndeamnă să fim mai buni, pentru că majoritatea fondurilor se duc spre tinerii care sunt în nevoie.” Cel mai bine, susţin administratorii tarabei, s-au vândut murăturile.
Genviéne Betourner este asociată cu o româncă și este comerciantă a târgului unde vinde şosete de lână confecţionate în satul Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud. A început vânzările cu 170 de perechi de şosete. În afară de şosete, la standul ei se pot găsi şi produse de olărit din Dorohoi, pahare şi vaze din sticlă realizate în Bistriţa, care ,,sunt produsele principale ale tarabei”. Este de menţionat faptul că a mai participat la ediţii precedente ale târgului. A declarat că în acest an au fost mai puţini cumpărători în comparaţie cu anii trecuţi. Prezentarea detaliată a standului ei a surprins abordarea pozitivă a artizanatului din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Pe broşura oficială a târgului sunt precizate cuvintele lui Patrice Bernard, preşedintă a Recidev: ,,Noi am ales în acest an să ne concentrăm asupra cooperării descentralizate exemplare a Besanconului cu oraşul Bistriţa din România şi tabăra d’Aqabat Jaber din Palestina”.
Bocskai Eliza – Blanka, Andreea Bora, Andrada Vălean, Mihaela-Maria Vlad, reporteri de liceu
Foto: Sharon Creţu
Be the first to comment on "România la ,,Marché solidaire”"