Târgurile se țin lanț la Bistrița

 Această toamnă e una a târgurilor la Bistrița. 

În perioada de 22-28 octombrie 2018, la Cortul de Vară de pe pietonalul din centrul municipiului, grupul Lions a organizat Târgul de Purici, ajuns la a cincea ediție.

Între 31 octombrie și 4 noiembrie , în același loc și pe pietonal, s-a desfășurat Toamna Aurie, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud. Târgul de Purici, popular printre bistrițieni, a fost foarte frecventat și în acest an, toate secțiunile târgului fiind aglomerate.

Aceste secțiuni – cărți, jucării, haine, bijuterii – și-au primit produsele din donații, care au ajuns în grija voluntarilor. Ei s-au distins dintre mai multe catogorii de vârstă. Cei intervievați de echipa CNAMonline sunt voluntari Leo (și elevi ai Colegiului Național ,,Andrei Mureșanu” din clase de a unsprezecea).

Când li s-a cerut să vorbească despre eveniment, răspunsul lor a fost: ,,Facem voluntariat din clasa a noua, dar nicio altă activitate nu a fost atât de complexă. Sortarea, aranjarea, gândirea prețurilor, toate au căzut în cercul nostru de ocupații. Iar gândirea prețurilor … Ea a fost dificilă pentru că trebuia să ținem cont de cât sunt dispuși clienții să cheltuiască, dar și de profit, care va fi împărțit și direcționat de organizația Lions către mai multe scopuri caritabile.

Nu a trecut mult timp și s-a deschis și s-a deschis Toamna Aurie, de data aceasta de calibru mult mai mare decât expoziția comercială precedentă. La a 28-a ediție a Expo Bistrița au fost invitați producători din Corund, Cluj și din alte localități. Dintre ofertele acestui târg s-au remarcat îmbrăcăminte și încălțăminte din pile naturală, accesorii (în cort), dar și produse alimentare – miere, lángos, cozonac kürtős și cele oferite la taraba Jupânu – vândute în vecinătatea produselor tradiționale – ii, rochii și obiecte meșteșugărești.

Taraba Mirelei Dogaru din Cortul de Vară a reprezentat firma Corolla din Cluj. Întrebată fiind cărui fapt i se datorează prezența la galeria comercială, acesta a răspuns: ,,Colaborez mai demult cu Camera de Comerț. Am primit o invitație prin mail și m-am gândit bine să vin, fiindcă Bistrița e oraș cu potențial și mă bucur că am venit aici cu produsele de nișă. Nu prea sunt astfel de produse în România, cel puțin în Bistrița, în mod sigur. Avem săpunuri medicinale. Avem mulți clienți din Bistrița, cu care ținem legătura.”

Firma Corolla oferă săpunuri medicinale, ibricuri din cupru, cafea turcească și seturi de cafea confecționate în stil tradițional turcesc. Produsele târgurilor i-au mulțumit și pe copiii care și-au găsit jucării simpatice, și pe cei în căutare de cărți și obiecte culturale, dar de asemenea și pe persoanele care au fost împinse de curiozitate să le viziteze.

Reporter de liceu, Bocskai Eliza-Blanka

Foto: Sharon Crețu

Be the first to comment on "Târgurile se țin lanț la Bistrița"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.