Andreea Sângerozan este una dintre elevele care care înnobilează Colegiul Național „Andrei Mureșanu” cu rezultate foarte bune, pregătindu-se să devină în curând șefa de promoție a gimnaziului CNAM, până în momentul de față având toate mediile de 10 pe toți cei patru ani.
Andreea, elevă în clasa a-VIII-a A, are 15 ani și este un model atât prin comportamentul său cât și prin rezultatele excelente la învățătură, printre care se remarcă locul întâi la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, calificându-se la etapa națională cu 119 puncte din 120.
Când a fost întrebată în ce a constat pregătirea ei pentru olimpiadă ea a afirmat: „Pot să spun că m-am pregătit în toți acești ani de gimnaziu, deoarece am participat la această olimpiadă încă din clasa a V-a. Nu s-a întâmplat totul dintr-o dată, ci pe parcurs, au fost niște pași pe care i-am urmat, iar experiența a avut și ea rolul ei. Acum, în clasa a VIII-a, pot să spun că cel mai mult m-a ajutat subiectul pe care l-am primit, deoarece cred că m-a avantajat, având în vedere tema despre care am scris, existența omului, bucuria de a fi om”
Limba română a fost prietena ei încă din copilărie, când și-a descoperit înclinația pentru această materie. Îi place să scrie, iar lucrul acesta a determinat-o să aleagă participarea la olimpiada de Limba și Literatura Română: „Îmi place să citesc, îmi place să scriu, îmi place literatura, îmi place să descopăr cât mai multe lucruri despre viziunea oamenilor asupra lumii și asupra lucrurilor înconjurătoare. Cred că toate acestea m-au determinat să particip la această olimpiadă”
Viitorul pentru Andreea Sângeorzan este unul în care se poate exprima liber, unde poate visa și unde poate face în continuare lucrurile pe care le iubește. Viitorul apropiat, liceul, este pentru Andreea locul unde se va exprima liber, unde talentele ei se vor face auzite mai mult decât s-au făcut deja. Vrea să urmeze un profil de științe ale naturii. Crede că de la acest profil alegerile ei în materie de viitor pot fi mult mai variate decât la celelalte profiluri.
Eleva Colegiului Național „Andrei Mureșanu” este o fată echilibrată care reușește să îmbine distracția cu școala, combinație care în prezent a dat roade: „Am știut să le îmbin pe amândouă, și distracția și școala. Am reușit să îmi fac loc și de timp liber și să lucrez și suplimentar. Nu pot să spun că am făcut sacrificii pentru a ajunge aici, deoarece până la urmă mă bucur unde am ajuns și .”
Una dintre cele mai frumoase amintiri ale Andreei din timpul olimpiadei a fost chiar prima dată când a participat la o astfel de olimpiadă, în clasa a V-a: „Prima dată când am fost la această olimpiadă a fost cel mai semnificativ moment, deoarece nu aveam experiență deloc, m-am încurcat la exerciții, puneam întrebări non-stop. În ciuda stresului și emoțiior pe care le-am avut, am făcut un punctaj care a fost peste așteptările mele. Mi-a plăcut foarte mult, țin minte și acum subiectul pe care l-am avut, raportul dintre realitate și ficțiune.”
Pe lângă pasiunea pentru această disciplină, Andreea iubește matematica, deci atât partea de real cât și cea de uman. Când a fost întrebată care este cartea ei preferată, Andreea a spus că „Elias și spioana cărturarilor” este una dintre cărțile ei preferate, datorită acțiunii și personajelor și a afirmat că este nerăbdătoare să citească și volumul doi.
Eleva din clasa a VIII-a, premiată cu locul întâi la Olimpiada de Limba și Literatura Română a avut și un mesaj pentru colegi: „Mergeți la olimpiadă cu mintea deschisă, cu sufletul deschis, dați tot ce aveți mai bun, nu aveți emoții, aveți încredere în voi și în propriile voastre forțe și, cel mai important, urmați-vă pasiunile, înclinațiile!”
Sharon Crețu, reporter de liceu
Be the first to comment on "Drumul până aici l-am făcut cu zâmbetul pe buze – Andreea Sângeorzan"