La… aniversare

Data de 15 ianuarie marchează aniversarea lui Mihai Eminescu. Poetul a fost un român adevărat, implicat trup și suflet în tot ce ținea de țară și societate, în presa din vremea lui oferindu-le o voce tinerilor. Operele sale literare sunt pline de emoție, fiind exprimate în cuvinte imposibil de confundat și cu un impact ce poate fi resimțit până în ziua de azi.

Modul în care poeziile lui Mihai Eminescu au atins inimile cititorilor, viziunea sa nouă și inedită asupra tuturor aspectelor vieții, nu pare să impresioneze generația nouă, deoarece nu simte aceeași pasiune pentru operele, care acum par demodate. Acest lucru este cauzat de cei care au forțat, de-a lungul timpului, fiecare eveniment legat de scriitor, astfel determinând o percepție negativă cu privire la acesta. Tinerilor nu le place să se simtă obligați să facă ceva, ci tind să își dorească libertate de explorare, deoarece un lucru descoperit de tine însuți este mereu mult mai special. Astfel, simt nevoia de a se regăsi în ceva, pentru a aprecia acel lucru cu adevărat. Bineînțeles, în cazul poeziilor eminesciene nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la lipsa temelor ce oglindesc situațiile în care ne aflăm. În fond, la baza tuturor operelor scriitorului se află emoții și sentimente care rămân constante, indiferent de trecerea timpului și în care se regăsesc vârstele și experiențele general umane.

Este important ca generația nouă să citească și să aprecieze opera lui Mihai Eminescu, atât pentru a onora omul care a dus mai departe numele țării într-o lumină pozitivă în cultura lumii, cât și pentru că în această perioadă toate experiențele sunt simțite amplificat, iar climatul curent nu este un mediu bun pentru a-ți exprima sentimentele. Scrierile eminesciene oferă permanent oportunități: oportunitatea de a reflecta și de a procesa situațiile prin care treci, oportunitatea de a porni o conversație și, drept rezultat, oportunitatea de a ne uni în aceste vremuri dificile.

Vă invităm, așadar, să celebrați aniversarea lui Mihai Eminescu și să începeți noul semestru printr-o plimbare în lumea lui, căutând să descoperiți ceva nou sau numai să admirați frumusețea limbii române și să priviți cu ochii minții priveliștile din versurile sale.

Vlad Colța, reporter de liceu

P.S.

Întrebați cum își imaginează aniversarea lui Mihai Eminescu astăzi, câțiva elevi de clasa a VIII-a au avut păreri dintre cele mai variate: recitând poeziile sale într-un decor populat de elemente și peisaje specific eminesciene, îmbrăcați în haine de epocă (Bumb Roxana), urmărind documentare despre viața și opera poetului (Neamțu Bogdan), ,,vizitând locurile în care acesta a trăit și a studiat și celebrând faptul că este poet român și ne face mândri să îl avem în scrieri și în inimile noastre” (Țâcșa Amalia), dând o petrecere la casa copilăriei acestuia, organizând un târg de carte cu diferite ediții ale operei acestuia (Asiminicesei Alexia), internetul și zarele să fie pline de poeziile sale.

Alții au sugerat că ar fi potrivit un festival de poezie care să se desfășoare în mijlocul pădurii sau pe un deal, la care să se împartă semne de carte cu fragmente sau titluri din scrierile sale, simple bilețele cu poeziile preferate și să participe oameni de toate vârstele, ca toți să-și reamintească de poet (Cătuna Norberto). Nu au lipsit nici sugestiile de aniversare pe timp de pandemie: un festival de poezie online, „deoarece cred că Mihai Eminescu ar aprecia faptul că încă îi citim și îi ducem mai departe creațiile, iar oamenii continuă să se inspire din acestea” (Nemeș Alexia), dar nici aprecierile: „Mihai Eminescu va rămâne veșnic în inimile noastre, acesta fiind cea mai importantă voce poetică din literatura română” (Măereanu Alexandra).

 

Be the first to comment on "La… aniversare"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.