Pap Noemi, clasa a XII-a H, secția maghiară, specializarea Științe-sociale

În decursul ultimilor patru ani, în Colegiul Național „Andrei Mureșanu ” s-a conturat o galerie bogată de tineri premianți, instruiți de cadrele didactice de elită ale acestei instituții bistrițene de prestigiu. Astfel, dintre acești elevi se identifică Pap Noemi , eleva din clasa a XII-a H, secția maghiară, specializarea Științe-sociale, care a evoluat pe parcursul celor patru ani de liceu atât în cadrul școlii cât și în activități extracurriculare.

Cu privire la această perioadă, Noemi afirmă: ,,Anii de liceu sunt cei mai frumoși ani; în liceu am avut parte de multe clipe frumoase, de neuitat alături de colegii mei”, explicând faptul că, în liceu a avut parte de clipe frumoase, de neuitat, alături de colegi. De asemenea, Noemi are o atitudine angajată în ceea ce privește studiul, spunând: ,,Învățatul pentru mine a fost și va fi un lucru firesc”.

Traseul ei prin cei patru ani de liceu s-a configurat deci „firesc”, așa cum se întâmplă cu elevii silitori care-și lasă amprenta asupra școlii lor, acărei imagine o promovează și, totodată o înnobilează. Astfel în clasa a IX-a a obținut două premii: premiul al III-lea la olimpiada de ,,Limbă si literatură maghiară”, etapa județeană si premiul I la un concurs de dezbateri , alături de alți doi colegi, organizat de MADISZ (asociația tinerilor maghiari din Bistrița ). În clasa a XI-a, a obținut premiul al II-lea la olimpiada de ,,Limbă și literatură maghiară”, etapa județeană, iar în clasa a XI-a premiul I la aceeași olimpiadă în cadrul căreia a participat și la faza natională. De asemenea, a obținut mențiune la olimpiada de istorie și premiul MAKVIRAG, care se acordă celor mai buni elevi din școlile cu predare în limba maghiară. În clasa a XII-a, a participat la olimpiada de ,,Limba și literatura maghiară”, etapa județeană, obținând 92 de puncte, dar și la olimpiada de religie, unde a obținut punctajul maxim calificându-se la etapa națională. Legat de olimpiade, Noemi subliniază: „Am participat la diferite concursuri și olimpiade școlare, nu neapărat pentru premii, ci ca să cunosc o lume nouă și să-mi fac prieteni noi.”

În ceea ce privește activitățile extracuriculare la care a participat, aceasta are numai cuvinte de satisfacție. Un prim pas a fost Consiliul elevilor maghiari din Bistrița. în cadrul căruia a fost membru, dar și vicepreședinte. Pe parcursul celor patru ani de liceu a organizat o mulțime de evenimente: programe/ateliere pentru Școala Altfel, excursii, petreceri tematice, evenimente de consiliere și orientare în carieră (chiar anul acesta). În organizarea excursiilor le-a fost de mare ajutor asociația RAKOCZI din Ungaria, cu ajutorul căreia au vizitat mai multe locuri interesante din această țară.

De asemenea la loc de frunte se numără „Asociația tinerior maghiari din Bistrița” – MATISZ, în cadul căreia a fost atât membră cât și vicepreședinte și despre care spune că, pentru ea, constituie o familie. Noemi a dezvăluit că evenimentul ei preferat este „Caravana MATISZ”. Astfel, în preajma zilei de 1 iunie, timp de două săptămâni, a prezentat în satele din județ un program interesant pentru copii, tineri, dar și adulți. Spectacolul a cuprins dansuri (vals, bachata, tangou, rockˈn roll, dansuri orientale, țigănești, maghiare), piese de teatru (inspirate din basme populare maghiare) și workshopuri pentru copii și își amintește cu drag de acesta, spunând ,,A fost o experiență unică, cu rol în promovarea imaginii liceului în județ”.

De asemenea, a făcut parte din ansamblul de dansuri populare „VADROZSA”, prin intermediul căruia a avut reprezentații pe scena Palatului Culturii. Spune că a ales această activitate deoarece îi place foarte mult să danseze, simte că prin dans se poate exprima cel mai bine: „tradițiile, cântecele și dansurile populare maghiare sunt foarte importane pentru mine”.

Reflectând asupra activităților pe care le-a desfășurat în liceu, de când a devenit elevă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, Noemi este încântată și își exprimă satisfacția că este elev CNAM: „Sunt mândră că timp de 4 ani am fost eleva acestui liceu, deoarece consider că am avut multe de învățat, am acumulat cunoștințe care îmi vor fi de folos, am participat la multe activități și am cunoscut oameni deosebiți.”

Ioana Izabela Boca, reporter de liceu

Be the first to comment on "Pap Noemi, clasa a XII-a H, secția maghiară, specializarea Științe-sociale"

Lasă un răspuns