24 februarie, 2026

Dragă jurnalule,

Astăzi am înțeles că iubirea nu vine cu pași zgomotoși, ci cu bătăi grabite de inimă. De dimineață, când am văzut-o, parcă totul s-a luminat altfel. Nu știu cum reușeste, dar simpla ei prezență îmi schimbă starea. Îmi vine să zâmbesc fără motiv și să vorbesc despre orice, doar ca să o aud râzând.

Mă surprind gândindu-mă la ea în cele mai neobișnuite momente, la ore, pe drum spre casă, chiar și acum în timp ce scriu. Îmi amintesc felul în care mă privește și simt că, pentru o clipă, lumea se oprește. Poate că sunt naiv, dar îmi place sentimentul acesta. Este ca și cum aș purta un secret frumos, doar al meu.

Astăzi am trecut pe lângă ea și, pentru câteva clipe, mâinile îmi tremurau. Am vrut să-i spun ceva special, dar m-am pierdut în ochii ei și am uitat tot. Totuși, simplul fapt că mi-a zâmbit, mi-a făcut ziua mai bună. Parcă fiecare gest al ei capătă o semnificație a ei.

Nu știu ce va fi mâine. Poate curaj, poate teamă, poate o declarație. Știu doar că azi sunt îndrăgostit. Și pentru prima dată, am simțit un gol în piept.

                                                                                                                                    Rareș Bogdan Negrea, IX G

23 Februarie 2026, Bistrița

 Astăzi a fost una dintre zilele acelea care par obișnuite pentru toți ceilalți, dar pentru mine a fost ceva diferit. M-am trezit cu gândul la el, deși nici măcar nu vorbisem ieri prea mult. E ciudat cum o persoană poate să-ți ocupe mintea fără să facă nimicspecial.

 La școală, în pauza mare, stăteam lângă geam și vorbeam cu colegii. Lumina îl făcea să pară mai serios decât de obicei. Când m-a văzut, mi-a făcut semn cu mâna și mi-a zâmbit. A fost un gest mic, dar pentru mine a însemnat enorm. Am simțit cum îmi bate inima mai repede și, pentru câteva secunde, am uitat complet ce voiam să spun.

Nu știu exact când a început totul. Poate într-o zi când m-a ajutat la un exercițiu. Cert e că acum îl observ altfel. Îmi place felul în care se concentrează, cum își trece mâna prin păr când e emoționat și cum încearcă să pară indiferent, dar nu prea îi iese. Mi-e teamă că, dacă ar afla colegii, ar transforma totul într-o glumă. Și mi-e teamă și de ce ar spune.

Dar, în același timp, sentimentul ăsta mă face să mă simt vie. Parcă zilele au mai multă culoare. Nu știu ce va urma, dragă jurnalule. Poate va rămâne doar o poveste scrisă aici, între paginile tale. Dar astăzi pot spune sigur că sunt îndrăgostită. Și, chiar dacă e înfricoșător, e și incredibil de frumos. Atât pentru astăzi. O să te anunț dacă se mai întâmplă ceva!

Alina Maria Butnariu,   IX G