Festivalul de Poezie „Gellu Naum” – ediția a XXIV-a

În perioada 15-17 mai 2026, orașul Predeal a găzduit cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului de Poezie „Gellu Naum”, un eveniment dedicat creativității și pasiunii pentru literatură.

La festival au participat elevi din întreaga țară, remarcați prin talentul și preocupările lor literare, care și-au prezentat creațiile într-un cadru dedicat dialogului cultural și valorizării poeziei.

Evenimentul a debutat vineri seara cu o cină festivă, urmată de momente de dans și voie bună, oferind participanților ocazia de a socializa și de a lega prietenii. Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat în cadrul concursului de Ana Ciobanu, Nora Buboly și Noemi Sabo de la Palatul Copiilor, Bistrița și liceenele Raluca Rus și Cristiana Sigmirean de la C.N. „A.Mureșanu”, Bistrița.

Sâmbătă, programul a continuat cu prezentarea textelor în fața juriului și a invitaților. Poeziile prezentate au impresionat prin originalitate, profunzime și sensibilitate artistică, demonstrând talentul și creativitatea concurenților. După prezentarea textelor în fața juriului, participanții au luat parte la ateliere de scriere creativă susținute de membrii juriului – Ștefana Mihalache, Anastasia Gavrilovici, Andrei Zbîrnea, Angelica Stan, activități care le-au oferit ocazia de a descoperi noi perspective asupra scrisului și de a-și dezvolta propriul stil literar. Din componența juriului a făcut parte și Claudiu Komartin, poet, editor și traducător, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher.

Seara s-a încheiat cu festivitatea de premiere, unul dintre cele mai emoționante momente ale festivalului. Au fost acordate următoarele distincții: Marele Premiu „Apolodor” – Noemi Claudia Sabo, clasa a XII-a, Palatul Copiilor Bistrița, Premiul I – Dragoș Drăghici, clasa a X-a, Colegiul Național „Octavian Goga”, Premiul al II-lea – Tudor Skowronski , clasa a X-a, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” și Premiul al III-lea – Carina Marinescu, clasa a IX-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu”. De asemenea, juriul a oferit șase mențiuni și diplome de participare tuturor concurenților.

Festivalul de Poezie „Gellu Naum” a reprezentat nu doar o competiție, ci și o experiență memorabilă, în care poezia a adus împreună tineri talentați, uniți de aceeași pasiune pentru artă și expresie literară. Câteva dintre impresiile și gândurile participanților despre această experiență de neuitat sunt edificatoare pentru atmosfera de le Predeal.

„Pentru mine, Festivalul Gellu Naum nu este doar un concurs, ci este o comunitate în care mă întorc de fiecare dată cu cel mai mare drag. Aici am construit, în fiecare an, relații frumoase cu niște oameni calzi și prietenoși, pornind de la același punct comun: poezia. Poezia ne dă imboldul necesar pentru a ne cunoaște, dar ne și leagă unii de ceilalți, iar ediția de anul acesta a fost, pentru mine, confirmarea acestui fapt. Am revenit anul acesta la Predeal și m-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut de un an, ba chiar de doi, și totuși, am povestit și am râs unii alături de ceilalți, de parcă timpul și distanța dintre noi nici nu ar fi existat. Poezia a reușit să ne țină împreună, chiar și în vremurile acestea ale dezbinării pe care le trăim.” – Dragoș Drăghici

„Este greu să vorbesc despre Festivalul Național de Poezie „Gellu Naum” fără să vorbesc despre cei implicați.

După prima probă de sâmbătă, s-a discutat despre felul în care generația noastră rezonează mult mai bine atât unii cu alții, ca oameni, cât și cu propriile sentimente, iar ideea asta mi-a rămas în minte. Pentru că, într-adevăr, toți laureații s-au apropiat aproape instantaneu și au avut încredere să își împărtășească atât secrete, cât și emoții sincere — de la entuziasmul unui joc până la reacțiile trăite împreună în timpul finalei Eurovision.

Presupun că, oricât ar fi trebuit să conteze premiile sau interacțiunea cu poeții consacrați, cea mai frumoasă parte a festivalului rămân oamenii care participă la el. Poezia ne aduce împreună în fiecare an, iar eu mă bucur să știu că există oameni la capăt de linie. ♡” -Amalia Blumenfeld

„Când auzi de „etapă națională”, te gândești automat la stres, fețe încruntate și concurență acerbă. Ei bine, weekendul trecut la Vila „Select” din Predeal a fost exact opusul! A fost genul ăla de experiență super fun, unde presiunea pur și simplu nu a existat.

Oamenii pe care i-am întâlnit acolo – de la ceilalți participanți până la organizatori – au fost incredibil de ok și relaxați, de parcă ne știam de o viață. Pe lângă concursul propriu-zis (unde, fun fact, am reușit să iau locul 3 pe țară! 🥉), am avut și un workshop de creație ca activitate extra. Acolo a fost distracție pură: ne-am jucat cu cuvintele, am râs mult și am creat doar de plăcere, fără frica de a fi judecați sau notați. M-am întors acasă nu doar cu un premiu important, ci mai ales cu bateriile încărcate, prieteni noi și amintirea unui weekend genial!”- Carina Marinescu

„Pentru mine, Festivalul National de Poezie Gellu Naum a reprezentat o formă de unitate în diversitate – se pare că poezia continuă să-și găsească grăuntele în sufletul fiecărui tânăr, aleatoriu și impulsiv. Acest eveniment a fost pentru mine cireașa de pe tortul anilor de liceu, având onoarea de a primi Marele Premiu Apolodor. Sunt recunoscătoare pentru prieteniile legate, întărite și îngrijite de forța poeziei, care continuă să fascineze oamenii și în acest peisaj tot mai digitalizat.” – Noemi Sabo

„A fost o experiența care mereu va rămâne alături de mine. Poezia a crescut pe scările pensiunii, pe lângă copaci și în inimile tuturor. A fost o onoare să fiu alături de toți acesti tineri talentați și să mă revăd cu prieteni dragi. Gellu Naum a avut grijă să simțim că poezia noastră contează” – Ana Ciobanu

„De la an la an, mă fascinează tot mai mult cum reușește un grup de cinci – șapte adolescenți să lucreze împreună și să dea, în mai puțin de trei ore, un poem care i-ar face invidioși și pe autorii/autoarele cu ani de experiență în spate. Să fie locul? Să fie energia grupului? Să fie modul în care reușesc să discute între ei și să negocieze fiecare vers în parte? Să fie porii extrem de spațioși, în care se cuibărește muzica (de data asta piesa cea nouă a Deliei) și mai apoi se așază perfect, precum piesele de la tetris, ritmul și melodicitatea? Poezia rezistă dincolo de AI, uitându-se peste umărul unui milenial, spre vremuri analoage.” Andrei Zbîrnea (material preluat de pe siteul festivalului:  https://omiedesemne.ro/posta-redactiei-un-poem-colectiv-de-imre-karina-anett-amalia-blumenfeld-anamaria-cristina-filip-ana-carina-marinescu-beatrice-elena-rusu-cristian-gabriel-vasile-coordonator-andrei-zbirnea/ )

Publicăm poemele rezultate în urma atelierelor care au avut loc cu ocazia Festivalul de poezie Gellu  Naum, 15-17 mai, Predeal, organizator dna prof. Virginia Olaru. Tema de anul acesta a fost un poem pornit de la o melodie pop recentă:

Analog

pornind de la piesa omonimă a Deliei

unde-i analogul dispărut printre rândurile generației mele?
mai am curaj să folosesc un stilou în locul tastaturii?
până când încrederea societății depinde de constituții cicatrizate?
stau în gară și mă uit
cum fiecare om redevine originar
uitând să-și pună o dorință la ora exactă
gândurile suprimă îmbrățișarea ursulețului de pluș
eroare: ctrl c plus ctrl v
încep să învăț regulile unui program nou:
locul dintre taste e strâmt și rece
degetele îți cresc câte un metru
privește spectacolul sub lumina albastră
generatorul de imagini îți rescrie destinul
doar bipăitul monitorului îți mai reamintește: cafeaua s-a răcit.
bătrânica de la etajul 4 ține încătușată vata de zahăr
aștept ultima frântură de lumină precum motanul de la scara B
și spun „în numele Domnului”
fără pilot automat

Raluca Rus și Cristiana Sigmirean

Be the first to comment on "Festivalul de Poezie „Gellu Naum” – ediția a XXIV-a"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.