![]()
Vineri, 3 iunie 2022, ora 9.00, pe sub podul de flori și-au făcut intrarea în curtea liceului absolvenții de gimnaziu din Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, după o paradă pe bulevardul cu tei înfloriți, emblematică perioadă, cu parfum de examene și vacanță deopotrivă.
Bine ați venit la festivitatea de absolvire a elevilor claselor a VIII-a , promoția 2021-2022, a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Bistrița. Ca în fiecare an, o generație de tineri absolvenți încrezători cărora soarele le surâde cu blândețe, își ia rămas bun cu recunoștință și admirație, șoptind cu emoție „A fost….”, și-au început prezentatorii, plini de emoție, scenariul festivității…
A urmat discursul directorului adjunct prof. Andreea Pintiliescu despre pământul roditor care devine omul desăvârșit prin educație: „până la un punct înveți pentru tine, iar ulterior înveți pentru a dărui.” Momentul a continuat cu discursul directorului adjunct al secției maghiare, prof. Antal Attila, care le-a urat copiilor mult succes, felicitându-i pentru rezultatele frumoase obținute.
Prezentarea șefilor de promoție care au reușit să obțină media 10, patru elevi ai colegiului care s-au ridicat la cote maxime pe tot parcursul gimnaziului: CRIȘAN LUCA – clasa a VIII-a A, CUPȘA EMILIA, GRAMA SANDRA și NEMEȘ DARIA din clasa a VIII-a C a fost realizată de directorul colegiului, prof. Buboly Monica, prilej cu care au primit din partea Asociației de părinți din CNAM un cadou simbolic.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Cei patru șefi de promoție au prezentat apoi discursul din partea absolvenților claselor a VIII-a, vorbind despre pandemie, generația tehnologiei, tiktok-uri, Twitter și Instagram sau despre micșorata lume cunoscută și despre dimensiunile amețitoare la care vor duce tehnologia în viitorul apropiat.
![]()
În ceea ce privește entuziasmul momentului, Crișan Luca din clasa a VIII-a A a adresat o invitație generației sale: să luăm acest entuziasm care ne înconjoară azi, să ieșim în lume cu el și să-l folosim pentru a obține ceea ce ne dorim, fără a uita să mulțumească familiilor, profesorilor și colegilor pentru atingerea acestei pietre de hotar.
A urmat predarea cheii și mesajul elevilor de clasa a VII-a transmis colegilor absolvenți, din partea celor două secții ale școlii.
Acordarea premiilor și a mențiunilor obținute de elevii claselor a VIII-a la diferite concursuri și competiții școlare a fost realizată de prof. Antal Attila.
Strigarea catalogului și premierea elevilor s-a făcut remarcată prin nivelul de performanță atins, anul acesta școlar la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” 11 absolvenți finalizând clasa a VIII-a cu media anuală 10, semn al calității unei munci susținute și al unei generații de elită.
Festivitatea a luat sfârșit cu exprimarea dorinței de a-și aminti cu bucurie că au copilărit în CNAM, iar la toamnă, „când se numără Bobocii” să înceapă o nouă pagină de jurnal împreună, adresată de prof. Andreea Pintiliescu, director adjunct.
Părinții și-au îmbrățișat copiii, în acordurile imnului liceului, în timp ce baloanele s-au ridicat din curtea școlii, ca un simbol al succeselor viitoare!
Prof. Aurelia Hîruța
Foto: prof. Karina Ciuruș, Darius Cârmaci


Be the first to comment on "Festivitate de final de gimnaziu la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”"