Pe 1 aprilie 1881 s-a născut în localitatea Rășinari, scriitorul român Octavian Goga.

     A fost  poet, jurnalist, dramaturg,  politician (Partidul Național Creștin), ministru de interne între 30 martie 1926 – 4 iunie 1927 și prim-ministrul României între 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938.

Goga a fost un memorialist de seamă, un excelent portretist și un autor de piese teatrale, care prezintă interes și astăzi. De asemeni poezia sa reflectă pregnant o epocă din viața poporului nostru, îndeosebi înaintea primului război mondial.

Satul, busuiocul de sub grindă, feciorii care vin din cătănie, mușcatele și trandafirii din fereastră, tradițiile de luptă populară, dragostea simplă și idilică, lăutarul, cântecele, durerea unui popor ce aștepta o dreaptă sărbătoare, înfricoșata răzbunare, toate acestea Goga le-a țesut în versurile sale.

Membru al Academiei Române din anul 1920. Goga și-a axat publicistica pe problemle „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unității tuturor românilor, idealul unirii într-un stat național, lupta împotriva asupririi austro-ungare.

Devenit mesager al aspirațiilor naționaliste ale românilor transilvăneni, a fost ales în septembrie 1906, secretar literar al „Asociației transilvane pentru literatura română și cultura poporului român” (ASTRA).

După izbucnirea Primului Război Mondial , Goga a continuat lupta pentru alipirea Transilvaniei la România și pentru desăvârșirea unității statale române.

Din opera sa poetică i se publică: Poezii (1905), Ne cheamă pământul 1909), Din umbra zidurilor (1913), Cântece fără țară (1916), Din larg (1939) – poeme postume

 

Cristian Stancu, reporter de liceu