La sfârşitul lunii noiembrie voluntarii de la Palatul Copiilor Bistriţa au reluat, după o perioadă de pregătire, şirul de ateliere creative, din cadrul proiectului intitulat „Terapie prin lectură”, proiect de umanizare a Spitalului Județean Bistrița-Năsăud, iniţiat de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Voluntarii de la Palatul Copiilor Bistriţa activează în acest proiect pentru al treilea an consecutiv. La această sesiune au fost prezenți membrii grupei „Poezia credinţei” de la Palatul Copiilor şi nu numai, care au încercat să aducă un zâmbet pe buzele tuturor. Mai întâi, psihologul Mia Luca le-a vorbit participanţilor despre importanţa consumului de nuci şi a unei atitudini pozitive în diverse situaţii de criză.
Tema întâlnirii derulate în biblioteca din spital a fost „Ce bine e să dormi într-o nucă!”, inspirată din creaţia Anei Blandiana, iar, în decor, au fost utilizate umbrele maro drept nuci. Copiii internaţi la secţia pediatrie, psihologul Mia Luca, Maria Ciorba de la Fundaţia Inocenţii şi coordonatoarea voluntarilor de la Palatul Copiilor, Ionela-Silvia Nuşfelean, s-au oferit să doarmă într-o nucă, surâzându-le ideea copilăriei, ştiind pe de rost îndemnul: „Şi-un secret de vrei să-ţi zic:/ Bine-ar fi să rămâi mic!”.
Alexandra Bălan şi Angela Frişan au interpretat poezia „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi!” prin muzică şi dans, invitând participanţii la un mic joc coregrafic.
La final, fiecare copil a primit miez de nucă la pachet, în pliculeţe de medicamente decorate cu poezii simpatice despre nuci, create special de elevele implicate, elastice verzi de păr cu care să-şi prindă codiţe de speranţe şi biscuiţi Angi. A fost un atelier vesel şi întremător, semn că sănătatea e un pic mai aproape, printr-un simplu fursec de poezie cu nucă.
Carmen Rus, reporter de liceu
Be the first to comment on "Pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic nuci şi poezii!"