Someșan Bianca-Alexandra, unul dintre motivele pentru care Colegiul Național „Andrei Mureșanu” ajunge „la stele”

Someșan Bianca-Alexandra, elevă în clasa a XII-a la profilul filologie este acea fată care, dacă își propune ceva, luptă până la final pentru a-și atinge scopul. Curajul și ambiția i-au fost mereu alături pe parcursul celor 4 ani de liceu, astfel datorită curajului a participat la olimpiada de istorie, iar datorită ambiției și ajutorului profesorului Vălean Alexandru, a reușit să câștige premiul I la etapa județeană și calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Istorie.

Când a fost întrebată de jurnaliștii CNAMonline în ce a constat pregătirea ei prentru acestă olimpiadă, Bianca a răspuns: „ Pe zi lucram cam 2-3 ore. Nu pot spune cu exactitate în ce a constat pregătirea mea pentru olimpiadă, deoarece nu a fost ceva ce am făcut numai înainte de olimpiadă, cred că a fost mai mult o muncă susținută și constantă.”

De mult timp istoria reprezintă o parte importană din viața Biancăi, astfel pasiunea pentru istorie a fost principalul motiv pentru care a ales să participe la olimpiadă: „Istoria a fost dintotdeauna o pasiune, de asemenea este un exercițiu binevenit pentru bacalaureat”.

Bianca-Alexandra este o fată ambițioasă, astfel se explică motivația ei pentru participarea la olimpiadă: „În ceea ce privește olimpiada de istorie, pot spune că am fost motivată de concurența care a fost în fiecare an foarte strânsă, dar și de dorința de a excela, de a fi mai bună decât am fost și de a face mai mult decât am făcut”.

Eleva Colegiului Național „Andrei Mureșanu” a găsit în materia istorie o dorință de a învăța, de a ști mai mult, astfel munca depusă nu se poate numi muncă atât timp cât a făcut-o cu plăcere: „Nu am făcut sacrificii pentru această olimpiadă, pentru că mi-a făcut plăcere să mă pregătesc și nu mă simțeam constrânsă să fac ceea ce făceam, dar pot spune că am depus eforturi pentru a obține acest rezultat”.

Viitorul pentru Someșan Bianca-Alexandra este unul în care poate continua să facă ceea ce îi place, un viitor din care istoria nu va lipsi: „Aș vrea să urmez facultatea de Limbi Moderne Aplicate și, poate, un masterat în Interpretariat de conferință care să îmi permită să combin pasiunea mea pentru istorie și politică cu cea pentru limbi străine și gramatică”.

Liceul a fost pentru olimpica la istorie locul în care personalitatea ei a prins contur, iar amintirile, arhitecura identității ființei umane, vor rămâne mereu în sufletul ei. Când a fost întrebată despre aminitirie rămase în urma olimpiadei, ea a afirmat următoarele: „Sincer, nu am avut parte de condiții foarte bune, dar în ciuda acestui fapt, am avut parte de câteva zile pline de amuzament și peripeții alături de celelalte 10 colege de cameră, cu care am rămas prietenă”

Pe lângă pasiunea pentru această disciplină, Bianca se declarp pasionată și de alte lucruri care îi definesc caracterul:„Am studiat pentru doi ani limba chineză, mă pasionează lectura, natura, limba franceză și cinematografia, dar și sportul.”

Eleva Someșan Bianca-Alexandra, premiată cu locul I la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, vrea să lase ceva în urma ei, vrea să își lase amprenta undeva în istoria CNAM-ului, astfel având un mesaj pentru ceilalți liceeni: „Nu faceți mai multe lucruri deodată, faceți un singur lucru și fiți buni, foarte buni, indiferent de ce faceți ! ”

                                                                        Sharon-Ariana Crețu, reporter de liceu

 

 

Be the first to comment on "Someșan Bianca-Alexandra, unul dintre motivele pentru care Colegiul Național „Andrei Mureșanu” ajunge „la stele”"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.