Lóránd Lucian Salvan – secretul succesului

 Nu este o noutate că CNAM se mândrește cu elevi deosebiți, care doresc să înnobileze liceul cu rezultate admirabile, atât în cadrul orelor de curs cât și în activități extracurriculare. Printre aceștia se numără și Lóránd Lucian Salvan, elev în clasa a XII-a A, profil științe ale naturii. 

Lóránd este o fire competitivă, care încearcă mereu să dea tot ce are mai bun, să-i ajute pe ceilalți. Acesta își canalizează emoțiile într-un mod constructiv. „Cred că secretul succesului este să te dedici complet țelurilor tale. Așa obții rezultate valoroase.” 

Concursurile și olimpiadele sunt pentru acesta un mod prin care își poate verifică și demonstrează potențialul. „Mi-am propus să fac performanță în orice domeniu. Școala are atât rolul de a ne face să strălucim, cât și de a ne căli.” 

 Cititor înrăit, Lóránd scrie poezie, face voluntariat, practică înot și, în general, este pasionat de toate artele și științele. 

Încă din clasa a X-a, acesta s-a remarcat la numeroase concursuri, după cum urmează: Premiul I la concursul Zero Deșeuri, mențiune la concursul „Memoria Holocaustului”, premiul I la faza județeană a olimpiadei de geografie și premiul special la faza națională a aceleiași olimpiade.

În clasa a XI-a a obținut premiul II la „Young People in European Forests, premiul I la concursul „Memoria holocaustului”, premiul II olimpiada de geografie și premiul II la olimpiada interdisciplinară Științele Pământului. În ultimul an de liceu, Lóránd a fost premiat la olimpiada de geografie cu locul II, la olimpiada interdisciplinară Științele Pămluiântu cu mențiune, la olimpiada de istorie cu mențiune și la „Young People in European Forests” cu premiul III.

De asemenea, acesta are atestatul de limbă engleză, limbă chineză și certificare de la Google în marketing digital. 

Voluntariatul a reprezentat și el o parte importantă din viața de licean a lui Lóránd. Acesta face parte din fundațiile: Crucea RoșieInocențiiLeaders și Students TV. Și pentru că activând în variate asociații a învățat cum se învață, a inițiat și proiectul „You teach me, I teach you” You teach me, I teach you , You teach me, I teach you 2 ). 

Într-o discuție nonformală, Lorand a mărturisit că a învățat de la bunicii lui că trebuie să fie competitiv și de aceea este recunoscător tuturor celor care au contribuit în formarea sa. Le mulțumește profesorilor Viorica Cira, Angelo Manea, Elena Pop, Oltița Curtuiuș, Cociș Ana-Maria, Iulia Ani, Alincuța Preda și Crina Peter, pentru sprijinul acordat. Pe plan motivațional l-au ajutat să evolueze și să nu renunțe profesorii Karina Ciuruș, Florina Brici și Laura Gherman. 

Mesajul său pentru colegii CNAM-iști este: Îi îndemn să participe la concursuri și să se implice în cât mai multe activități. Să nu rateze ocaziile de a câștiga experiență! Cei patru ani de liceu trec foarte repede, să nu lase oportunitățile care se ivesc neexploatate.” 

Mihaela Maria Vlad și Anca Maria Dodu, reporteri de liceu.  

Be the first to comment on "Lóránd Lucian Salvan – secretul succesului"

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.