Joi, 9 septembrie 2021, a avut loc în sala B3 a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița, o întâlnire legată de proiectele și programele educative desfășurate în cadrul școlii.
Evenimentul, intitulat „Activitățile educative derulate în anul școlar 2020-2021 – schimb de bune practici”, a fost menit să ilustreze, prin câteva dintre numeroasele proiecte care au fost posibile pe timp de pandemie, importanța pe care o acordă permanent educației la cote înalte colectivul de profesori ai acestei instituții. Coordonatori de proiecte, parteneri, colaboratori sau simpli audienți, profesorii participanți au rezonat la diversele activități prezentate într-o atmosferă caldă, cu sentimentul școlăresc al temelor bine făcute.
De la proiectele internaționale precum Eramus+ sau „European School Day”, până la Festivalul de booktrailere BOOVIE, finalizat cu premiile obținute de elevi, de la cluburile de lectură, la activitățile în aer liber, de la jurnalul intim despre (ne)fericirea de a nu putea merge fizic la școală și până la probleme despre viitorul Europei și incluziunea socială, de la activitățile aniversare legate de numele liceului sau de existența de peste 10 ani a unui ziar online, la festivalul AMIFRAN stând de vorbă despre Apollinaire, de la activitățile derulate de biblioteca școlii care nu și-a ferecat ușile pe timp de pandemie, reușind să ofere copiilor posibilitatea să experimenteze filmulețele de animație slow motion sau să promoveze cartea prin târguri în aer liber și până la activități umanitare, menite să apropie elevii de semenii lor aflați în dificultate, de la concursuri de istorie, la experiențe unice în perimetrul unei heghelii, evenimentul a fost un moment emoționant, care poate fi numit mai mult decât un succes!
Debutul activităților educative din anul școlar 2020-2021 s-a făcut printr-un târg de proiecte educaționale, venind în întâmpinarea ISJ BN, care a lansat o propunere pentru a schița cadrul general al activităților educative: proiectul VOLUNTAR PENTRU EDUCAȚIE, propus de inspector Aurelia Dan. Inițiativa a fost una de bun augur, iar rezultatele s-au cuantificat prin feed-back elogios din partea profesorilor participanți la întâlnirea de joi: „interesant”, „suntem aceiași, dar obiceiurile ne deosebesc în cel mai frumos mod”, „responsabilitte asumată”, „nu există nu pot”, „muncă și suflet”, „libertate, cunoaștere, implicare”, „dialog prin lectură”, „creativitate”, „proiecte foarte bine gândite, care merită continuate”, „impresionant! – copiii sunt grozavi!”, „emoționant! calitate Toma &Toma”, „util, lectura e vitală!”, „proiect mare din toate punctele de vedere, trebuie să continue forever!”…
Evenimentul a fost inițiat de directorul Monica Buboly și s-a bucurat de un afiș inspirat, realizat de prof. Carina Ciuruș, prin care s-a făcut vizibil și atractiv pentru toți doritorii, oferind momentului eleganță.
Prin toate coordonatele sale, evenimentul poate fi considerat un mod subtil de a invita elevii să viseze și să fie încrezători în cei de la catedră, care, dincolo de profesionalism și probitate, sunt oameni asumați absolut în formarea lor.
Prof. Aurelia Hîruța,
coordonator proiecte și programe educative din CNAM
Be the first to comment on "Profesorii din CNAM au început anul școlar în forță, cu un schimb de bune practici"