În data de 16 noiembrie 2016 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea lui Andrei Mureşanu, poet şi participant la Revoluţia din anul 1848. Cu acest prilej, realizatorii concursului ,,Cine ştie câştigă”, oameni de presă de la Radio România Cultural, au considerat că este un bun motiv pentru a aduce în discuţie istoria culturală a Bistriței.
Andreea Ionescu, realizator de programe culturale, a ales ca ediția dedicată lui Andrei Mureșanu să se desfășoare la Bistrița, iar subiecții să fie trei elevi de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, locația concursului fiind hotelul Metropolis. Cele care au hotărât să participe la acest concurs au fost trei eleve din clasa a XI-a F, profil istorie-ştiinţe sociale: Căienar Bianca, Coman Corina şi Mikesz Denisa.
Andreea Ionescu a reprezentat ,,vocea” acestui duel cultural, debutând cu un mic discurs pentru publicul din sală reprezentat de elevi din C.N.A.M., iar pentru a afla ordinea în care vor răspunde concurentele, s-a procedat la extragerea unor biltele. Odată finalizată această etapă, Andreea Ionescu a continuat prin a descrie Transilvania mărturisind că i-au plăcut împrejurimile: ,,Transilvania, pentru unii acest cuvânt aduce doar magie şi mister, Bistriţa fiind oraşul imnului de stat.” A urmat prezentarea membrilor juriului format din Ioana Ardelean – profesor de limba şi literatura română la C.N.A.M., Crina Peter – director educativ al Colegiului Naţional ,,Andrei Mureşanu” şi Şoimiţa Harvas – reprezentant Hotel Metropolis.
Bianca a fost cea care a spart gheaţa la răspunsuri corecte, urmând Denisa cu un alt răspuns corect, în timp ce Corina nu a reușit să dea un răspuns complet. Fiecare dintre ele au fost nevoite să pregătească ,,o felie de suflet” după spusele Andreei Ionescu, adică eseuri despre istoria micului burg bistriţean. Acestea au fost punctate de la 1 la 10 puncte, însă suspansul a fost pe măsură, deoarece rezultatele pentru redactarea eseurilor au fost dezvăluite abia la finalul concursului. Emoţiile nu au reuşit să le pună ,,beţe-n roate” celor trei concurente, ele dând dovadă de multă coerenţă şi fluiditate în micul lor discurs.
Bianca a relatat o istorie a turnurilor bistriţene şi o legendă veche, reprezentativă pentru Bistriţa. A doua probă a avut ca temă ,,Bistriţa-Năsăud şi academicienii săi”, prima concurentă ratând răspunsul corect, Denisa compensat acest lucru prin faptul că a ştiut răspunsul, însă acesta nu i-a fost punctat deoarece întrebarea era adresată colegei ei. Nu doar cele trei concurente au fost chestionate, deoarece au existat și întrebări adresate publicului. Radu Lupşan din clasa a X-a A a fost cel care a dat răspunsul corect la prima întrebare de acest fel.
Următoarea probă a constat în recunoaşterea unor fragmente de opere cunoscute din literatura română, atenţia publicului fiind captată de o voce de pe fundal. Acest ,,extemporal radiofonic” nu a fost predat juriului înainte ca cele trei concurente să se semneze pentru a le fi recunoscută lucrarea. Fragmentele care au rulat au aparţinut operelor ,,Ion”, ,,Pădurea Spânzuraţilor”, ,,Gorila” şi ,,Răscoala”. Această probă nu s-a dovedit a fi complicată pentru concurente, fiecare dintre ele obţinând punctajul maxim.
A urmat al doilea dialog cu cei aflaţi în sală, reporterul de liceu Nicoleta Vlonga fiind cea care a răspuns corect. La proba numărul patru, 10 puncte au mers către Corina şi Bianca, Denisa mărturisind că nu ştie răspunsul la întrebare. Lecturarea celui de-al doilea eseu, cel al Denisei, a debutat cu o descriere a Bistriţei: ,,Bistriţa, un oraş mic, dar cochet.”
O altă probă a concursului s-a dovedit a-l pune în prim plan pe Geoge Coşbuc împreună cu operele sale, concurentele având sarcina de a recunoaşte cinci dintre cele mai importante lucrări ale poetului (,,Pastel”, ,,Mama”, ,,Nunta Zamfirei”, ,,Primavara” şi ,,El Zorab”).
Ultimul dialog cu cei din sală s-a încheiat cu răspunsul corect al Alexandrei Şuticău, colegă de clasă cu Bianca, Denisa şi Corina. A urmat şi rândul Corinei să-şi prezinte eseul care a avut în prim-plan prezentarea monumentelor bistriţene, dar şi ,,Legenda Cavalerului Gotic”.
Eseul Biancăi a obţinut doar 7 puncte, Denisa şi Corina impresionând mai mult juriul, care le-a acordat punctajul maxim. Concursul a devenit și mai interesant la final, când ultima rundă de întrebări a venit sub forma unui joc, care însă, a influenţat punctajul final într-o mare măsură. Clasamentul competiţiei a desemnat-o pe Bianca Căienar câştigătoare, urmată pe locul 2 de Denisa, pe ultimul loc situându-se Corina. Acestea au fost premiate cu diplome, cărţi şi medalii.
Câștigătoarea concursului a împărtășit câteva impresii ziarului CNAMonline cu privire la această experiență: Despre concursul „Cine știe, câștigă!” am aflat abia în toamna aceasta. Doamna dirigintă Ardelean Ioana, a fost cea care ne-a prezentat oportunitatea pe care ne-a oferit-o Radio România Cultural în colaborare cu hotelul Metropolis. Cu toate că mai auzisem de acest concurs, nu știam concret ce presupune. În cadrul acestei ediții, eu, alături de colegele mele, am avut ocazia de a fi rivale, să spun așa, în timpul unei competiții difuzate la radio. În acest context am reușit să aprofundăm mai multe cunoștințe despre academicienii județului nostru, despre orașul Bistrița, dar și despre împrejurimile sale. Odată cu aceste cunoștințe, am avut și oportunitatea de a cunoaște oameni noi, deosebiți, care prețuiesc și țin să valorifice cultura în general și mai ales cultura țării noastre.
Am avut o perioadă suficient de lungă pentru pregătire, însă adevărata provocarea a fost concursul în sine, întrucât, indiferent cât de pregătit erai, emoțiile nu puteau să lipsească. Acest concurs a reprezentat pentru mine o experiență inedită, pe care o s-o prețuiesc cu mult drag ani buni de acum încolo. Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate și sper ca și alți tineri să nu ezite în fața unei asemenea posibilități, indiferent dacă acest lucru îi provoacă să iasă puțin din zona de comfort. E o șansă, poate pentru unii, unică în viață, o provocare din care nu ai cum să ieși neînvingător decât dacă nu te implici.
La final, Andreea Ionescu a ţinut să mulţumească gazdei şi sponsorului ,,Hotel Metropolis”, dar şi principalului partener reprezentat de Colegiul Naţional ,,Andrei Mureşanu” Bistriţa. Aceasta a declarat: ,,O parte dintre poveştile Bistriţei s-au alfat azi, iar restul în weekend la radio”.
Concursul ,,Cine ştie câştigă” are o vechime de peste 50 de ani și a fost pentru elevii de la C.N.A.M. timp de câteva săptămâni, cât a durat pregătirea pentru acesta, un eveniment în sine pe care nu-l vor uita, poate, niciodată.
Irina Raţiu şi Vlad Moldovan – reporteri de liceu
Be the first to comment on "Concursul ,,Cine ştie câştigă” și Radio România Cultural au ajuns la Bistriţa"