Sărbătorind Centenarul prin artă la CETIN

Centrul Comunitar pentru Tineret a organizat joi, 26 aprilie 2018, începând cu ora 17:00 o expoziție de arte vizuale a cursanților de la clubul de fotografie și arte plastice al Cetinului intitulat „Istorie și cotidian în unire”. Tema expoziției a fost unitatea-o ocazie de a sărbători 100 de ani de când însuși țara este unită.

Prezentarea și elaborarea lucrărilor a fost coordonată de către Bogdan Dănilă, profesorul de la secțiunea arte plastice și Alexandru Uiuiu, responsabil de cursurile de fotografie. Acesta din urmă care a vorbit despre modul în care se transpune spiritul unității și al apropierii în arta fotografiei: Fotografiile care arată o familie în jurul unei pâini, două femei lucrând, reflectă oameni uniți, un popor unit.

            Tinerii au capturat această idee în peste cincisprezece fotografii și un desen comun, de dimensiuni mari care a fost realizat prin îndrumare și prin talentul cursanților. În interviurile acodate ziarului centrului Comunitar pentru Tineret, ei au afirmat că unitatea a devenit un element important pentru ei, realizând lucrările, dar au accentuat și că nu privesc arta ca pe un hobby, ci ca pe o pasiune.

Sharon Ariana Crețu și Andreea Bora, cursantele cercului foto și, respectiv, de arte plastice, ambele eleve ale Colegiului Național ,,Andrei Mureșanu”, clasa a IX-a A, susțin că îmbinarea pozelor și a lucrărilor plastice a fost o idee de succes și că evenimentul a fost important pentru a arăta ce înseamnă unitatea pentru elevi. Din punctul lor de vedere centrul pentru tineret le-a oferit o frumoasă o oportunitate unde-și pot cultiva pasiunile sub îndrumare și într-o atmosferă extrem de plăcută.

De față la expoziția de arte vizuale au fost prezenți și părinții și prietenii tinerilor, care au luat parte la activitate, în timp ce artiștii își arătau mândri lucrările în prezența acestora. Vizionarea și valorizarea expoziției a adus o altă notă de unitate.

Bocskai Eliza, reporter de liceu

Be the first to comment on "Sărbătorind Centenarul prin artă la CETIN"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.