„Erasmus-Antreprenoriat în Economia Circulară” la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”

Prima ediție „Erasmus-Antreprenoriat în Economia Circulară” la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” a susținut prima ședință pe data de 26 ianuarie 2023.
Obiectivul pe care și-l propune acest proiect este stimularea inițiativelor antreprenoriale ale elevilor, grupul țintă al proiectului fiind reprezentat de clasele a X-a și a XI-a de la profil Servicii, calificarea profesională: Tehnician în activități economice. Participanții au fost numeroși:  50 de elevi din Colegiul Național „Andrei Mureșanu”  și 10 elevi invitați din mediul rural, de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din localitatea Căianul Mic, însoțiți de doamnele profesoare Mureșan Ramona Andreea și Oana Crișan.
Profesoara de economie și contabilitate, Todoran Anca, responsabila de proiect, declară că ideea proiectului este ca elevii să devină conștienți că pot schimba lumea, că de ei depinde cum vor reuși să-și administreze afacerile pentru a avea succes. Ceea ce nu treuie să uite elevii este că există materiale care se pot recicla la nesfârșit, un exemplu în acest sens fiind sticla, iar ei trebuie să se folosească de asta. Anca Todoran a avut ca invitați pentru prima ședință pe Monica Mureșan si Tudor Sas cu scopul de a le explica elevilor despre lumea afacerilor si ce pot face pentru a intra în ea cu referire specială la economia circulară.
Monica Mureșan, specialist în Camera de Comerț și Industrie, a vorbit elevilor despre economia circulară, modurile prin care poate dezvolta economia circulară, diverse resurse regenerabile și cum pot fi folosite. Aceasta a explicat și că în economia circulară există foarte multe forme de a crea valoare la sfârșitul „ciclului de viață” al unui produs. Monica Mureșan consideră ca proiectul are o valoare adăugată mare pentru tinerii participanți si pentru școlile inițiatoare, prin faptul că se impărtășesc idei și cunoștințe, toată lumea câștigând la finalul acestui proiect. Aceasta subliniază faptul că economia circulară devine din ce in ce mai prezentă în viața oamenilor și este important ca adolescenții să învețe să aibă grijă de resurse și să nu le risipească.26

La această întâlnire a participat și Tudor Sas, directorul de vânzări al EL CAR Bistrița. Acesta a prezentat activitatea și evoluția companiei, oferind exemple și sfaturi pentru modul de conducere a unei firme. A răspuns la întrebările elevilor, oferindu-le informații despre viitoare proiecte în care va fi implicată compania și chiar despre impactul pandemiei asupra cifrei de afaceri. Tudor Sas spune că își dorește ca acest proiect sa aibă un efect pozitiv asupra elevilor care au participat și să îi motiveze pe aceștia.

De asemenea, antreprenorul consideră că acest gen de activități ar trebui sa fie încurajat în școli, atât în mediul rural, cât și în cel urban. În final acesta se declară de-a dreptul impresionat de propunerile elevilor, admirând mult ideea de a transforma deșeurile în ceva util și benefic mediului. Ca un ultim sfat pentru tinerii care visează să exceleze și să aducă o schimbare, invitatul de astăzi îi încurajează pe aceștia să își urmeze cu încredere visurile și să muncească pentru realizarea acestora, pentru că astfel lucrurile se vor întâmpla.

Cristiana Sigmirean și Andreea Mureșan, reporteri de liceu

Be the first to comment on "„Erasmus-Antreprenoriat în Economia Circulară” la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.