Eu vreau să merg pe propria mea cale – Müller Agnes

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” se bucură de un număr mare de elevi dornici să acumuleze cât mai multe cunoștințe și să obțină rezultate remarcabile la diferitele olimpiade și concursuri. Printre aceștia se numără și eleva Müller Agnes.

Agnes este elevă în clasa a IX-a B, profil de științe ale naturii, secția maghiară. Aceasta iubește limba română, limba maghiară, limba engleză, matematica și chimia și încearcă să își reprezinte școala la cât mai multe olimpiade si concursuri. A obținut atât premiul întâi la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Maghiară cât și premiul întâi la Olimpiada de Matematică a Școlilor Maghiare.

Totul a început în clasa a V-a când, din curiozitate, a vrut să vadă cum este, iar apoi Agnes și-a format un obicei din a participa an de an la aceste olimpiade. Olimpiada de Matematică a școlilor maghiare reprezintă cea mai mare provocare pentru ea, însă dificultatea acesteia o ambiționează să obțină rezultate tot mai bune. Scopul final este de a se califica la etapa internațională și de a motiva noua generație: „Aș fi foarte fericită dacă rezultatele mele ar îndemna generațiile viitoare să încerce olimpiadele”.

O zi din viața acestei eleve olimpice arată așa: „De obicei mă trezesc la 7:10, mă pregătesc, iau micul dejun și plec la școală. Ajung acasă la 14:10 și, după ce iau prănzul și mă relaxez 30 de minute, încep să-mi fac temele. Dacă mai am timp, încerc să mă ocup și de hobby-uri, dar asta depinde de cât am de învățat. Seara, după ce mănânc, citesc și mă uit la televizor, dar încerc să mă culc înaite de ora 11.00 ca să fiu odhnită următoarea zi.”

Pasionată de literatură, muzică, sport, călătorii și filme, Agnes reușește să îmbine cu ușurință utilul cu plăcutul. Întrebată dacă consideră că un om capabil să exprime idei simple despre lume într-un mod diferit, chiar artistic, e capabil și să schimbe modul în care ceilalți privesc lumea, Agnes a afirmat: „Desigur. Cred că oricine poate să aibă o idee, o viziune, care poate schimba opinia altora. Toți avem experiențe, gândiri unice, iar dacă le exprimăm corect, putem transforma lumea în care trăim. Politicienii, actorii și căntăreții faimoși sunt cei care au avut o idee care a emoționat oamenii.”

Agnes dorește să transmită colegilor ei și un mesaj: „Trebuie să încerce să-și caute propriul drum, să nu îi imite pe alții, ei să fie modelul altora. Iar cel mai important lucru: chiar dacă acum se simt pierduți, în curând va apărea soarele pe orizontul vieții lor.”

Cât despre modelul ei în viață, Agnes remarcă: „Niciodată nu am ales un model pentru că nu vreau să fiu ca alții. Eu vreau să merg pe propria mea cale, cu ideile și opiniile mele.”

Mihaela-Maria Vlad, reporter de liceu

Be the first to comment on "Eu vreau să merg pe propria mea cale – Müller Agnes"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.