„Harry Potter” de Ziua Europei la CNAM

În cadrul proiectului Erasmus+ 2020-1-ES01-KA229-081824 –”Harry Potter and the case of the sick Earth” și-a desfășurat zilele acestea la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” mobilitatea în România a acestuia, cea de-a treia mobilitate din proiect.

Astfel în perioada 9 -13 mai 2022, bistrițenii cnamiști au fost gazdele a 42 de oaspeți din trei țări participante: Spania, Grecia și Italia ( 21 de persoane: 7 profesori și 14 elevi). Patru țări europene s-au reunit pentru a celebra ziua Europei pe pământurile bistrițene.

Componența grupului cuprinde elevi de vârste între 11 și12 ani și cadre didactice specializate pe limba engleză. Proiectul are la bază promovarea modalităților de protejare a mediului înconjurător, folosirea și aprofundarea limbii engleze, dar și sărbătorirea zilei Europei. Parteneri în acest proiect, alături de Colegiul Național  „Andrei Mureşanu”, sunt CEIP „La Gaviota” of Torrejón de Ardoz (Spania), Şcoala primară „Circolo de Korydallos” (Grecia) şi I.C. Capol D.D. Sf. Nicolae Strada (Italia).

Festivitatea de deschidere a mobilității a avut loc în ziua de 9 mai, debutând la ora 9.00, în Sala de sport, la ciclul  primar, ocazie cu care cuvântul de deschidere și prezentarea echipelor partenere din celelalte țări au fost realizate în limba engleză de profesoara Venera Roth-Gross, coordonatoarea proiectului, iar cuvântul de bun venit a fost adresat musafirilor de directorul colegiului, Monica  Buboly.

Oaspeții au fost întâmpinați, conform tradiției românești, cu pâine și sare, iar colegii lor români și maghiari i-au delectat cu dansuri populare românești și maghiare, coordonați de prof. Nicolae Grigore. Elevii români implicați în proiect sunt elevii clasei a IV-a C – coordonați de prof. Livia Matei și prof. Sorina Pop și ai clasei a VI-a C – coordonați de prof. Crina Peter. Aceștia au cântat cântece în limba spaniolă (Hacer Amigos), greacă ( Kalimera) și în italiană ( Alla Gioia).

Călătoria prin istoria orașului Bistrița a început cu adevărat în clădirea liceului, unde au admirat elementele culturale care definesc instituția de învățământ. Vizitatorii au rămas complet surprinși văzând aspectul impunător al clădirii și descoperind informații despre aceasta strâns legate de istoria orașului.

Întrebați cum au primit vizita în România și cum s-au acomodat pe teritoriul românesc, aceștia au mărturisit: „La început mi-a fost frică din cauza faptului că am auzit multe despre războiul dintre Rusia și Ucraina, dar am fost încântată să văd că țara voastră este în siguranță”.

În cee ce privește aspectul orașului, aceștia declară: „Chiar îmi place aici, este totul foarte verde și plin de viață, iar persoanele sunt deschise”.

În continuare, aceștia au avut șansa să descopere primăria, acolo fiind întâmpinați de consilierul local Doina Macarie, inspector Proiecte educaționale din partea ISJ și de viceprimarul Călin Stan. Reporterii de liceu i-au luat un interviu în exclusivitate și i-au cerut părerea despre programul Erasmus: „Aduce un plus orașului nostru și culturii noastre. Ne bucurăm mult să-i avem alături de noi și sperăm ca acest proiect să fie mai intens, atât la nivelul municipiului Bistrița, cât și la nivel de comune.”

În a doua parte a zilei partenerii au făcut turul orașului cu un ghid, descoperind zona medievală și familiarizându-se cu atmosfera locului.

Aventura micilor exploratori și a cadrelor didactice continuă până pe data de 13 mai 2022,
aceștia urmând să descopere o multitudine de locații de vis ascunse prin județul Bistrița-Năsăud.
                                                                                           Ostace Robert, reporter de liceu

Be the first to comment on "„Harry Potter” de Ziua Europei la CNAM"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.