Luni, 14 februarie 2022, CNAM a celebrat Ziua Îndrăgostiților printr-o serie de manifestări inedite.
Love Box, cutia cu scrisori de dragoste, a reprezentat punctul central al zilei. Scrierea mesajelor de dragoste, un obicei plin de emoție, cu origini străvechi, i-a captivat pe elevii școlii, aceștia răspunzând în număr mare chemării de a-și exprima simpatia și sentimentele față de persoana îndrăgită. Declarațiile de iubire au fost „livrate” de membrii Consiliului Școlar al Elevilor din CNAM, chiar în data de 14 februarie, ziua Sfântului Valentin.
Mai mult decât atât, unele ore s-au desfășurat altfel, profesorii fiind deschiși spre activități interactive, legate de această zi specială. ❤❤ Astfel, elevii au primit sarcini de lucru precum descrierea calităților unei persoane iubite, transmiterea unor mesaje frumoase colegilor, fiind surprinși într-un mod foarte plăcut de inițiativele promovate în școală.
Declarațiile liceenilor nu s-au lăsat așteptate. Astfel, Bălan Elena, din clasa a X-a D mărturisește: Am mers la școală fără să mă aștept că profesorii vor sărbători sau vor da atenție zilei de 14 februarie, însă am rămas plăcut surprinsă că aceștia au personalizat lecțiile și orele într-un mod inedit. Ideea cu Love Box-ul mi s-a părut minunată și chiar cred că am reușit să comunicăm frumos unii cu alții, în alt mod în afară de mesajele pe telefon. A fost o zi pe care nu o voi uita prea curând.
Niculai Oana (X A) și Costan Alexandra (X C): Love Box a fost într-adevăr o activitate foarte interesantă, mai ales prin faptul că, datorită ei am adus zâmbetul pe buze persoanelor apropiate, făcându-ne și nouă ziua mult mai bună. Pop Ioana-Eliza, reporter de liceu
Opiniile elevilor din X G sunt la fel de entuziaste: Din punctul meu de vedere activitatea,, Love Box” a fost foarte interesantă, deoarece am scris persoanelor dragi ceea ce apreciez la ele și am încercat să se simtă apreciate. Chiar dacă a fost vorba de iubire sau prietenie am făcut această zi mult mai specială.
Această activitate a fost una dintre favoritele mele de când sunt la acest liceu. Am avut șansa de a scrie cuvinte frumoase atât pentru prietenii mei, dar chiar și pentru un admirator secret. Sper că și anul următor se va organiza.
Acestă activitate a fost una interesantă, chiar plăcută pot spune. Ca sugestie ar fi ca pe viitor să fie puțin mai interactiv și să nu mai existe cazuri în care oamenii se simt excluși, deoarece nu au primit bilet.
Una dintre declarații a subliniat inclusiv efectul pozitiv asupra moralului liceenilor, prezentând-o nu numai ca pe o activitate plăcută și foarte interesantă sau drăguță și foarte creativă, dar și ca pe cea mai bună de când sunt la liceu. Am putut interacționa între noi și ne-a ridicat moralul. Laura Moldovan, reporter de liceu
Toți profesorii care au fost întervievați legat de această activitate au admirat inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor din CNAM și le-a plăcut super mult, dar cineva a menționat că această activitate trebuia să fie mai bine promovată, în așa fel încât toți elevii să știe de ea și să fie cât mai mulți implicați în acest eveniment care este pe potriva vârstei lor.
Onița Pudilic, reporter de liceu
Elevii clasei a X-a D au fost inspirați de semnificația zilei de 14 februarie, iar după ce au realizat fișe cu inimi personalizate, au ieșit în curtea școlii, aranjându-se în formă de inimă și fotografiindu-se pentru a imortaliza momentul: Am avut respectivele fișe cu inimi si ne-am gândit că ar fi frumos să facem și o poză. În interiorul lor sunt calități pe care le apreciem la o persoană!
Majoritatea colegilor nu au scris mesaje, însă au primit destul de multe scrisori, cu declarații sincere… chiar admirabile
Unora li s-a părut o idee adorabila și consideră că a fost oportunitatea celor timizi de a-și exprima sentimentele față de persoana pe care o simpatizează. Alții afirmă că a fost o experiență funny și ceva nou pentru ei. De aceea, au profitat la maxim, în sensul că s-au bucurat să facă asta alături de prieteni și colegi.
Momentul cel mai plăcut a fost, desigur, primirea scrisorilor, care s-a lăsat cu surprize plăcute, iar cei care nu au avut parte de astfel de scrisori așteaptă cu optimism surprize de la Sfântul Valentin anul viitor sau, de ce nu, să se întoarcă de Dragobete. Neluța Bindiu, reporter de liceu
Be the first to comment on "În CNAM inimile au bătut astăzi la intensitate maximă!"