Premieră la Bistrița – „Târgul Facultăților-Profesiile Mileniului III”

Începând cu ora 10, vineri, 10 mai, Complexul Muzeal Județean din Bistrița a fost  împânzit de viitori studenți bistrițeni motivul fiind faptul că a găzduit Târgul Facultăților, la care au fost prezenți reprezentanții a nouă universități din țară.

La ora 10, în ziua de 10 mai, a avut loc la Complexul Muzeal Județean din Bistrița „Târgul Facultăților” organizat și inițiat de către Consiliul Județean al Tinerilor și Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și a fost susținut de către Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Inspectoratul Județean Bistrița Năsăud, Centrul Județean de Excelență și găzduit de Complexul Muzeal Județean.

Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, mărturisește că se bucură de faptul că Bogdan Ivan, colegul său, a venit cu această propunere la solicitarea Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și a Consiliul Județean al Tinerilor. Acesta se declară mulțumit deoarece au răspuns „prezent”, destul de multe facultăți.

Ne-am propus să organizăm această primă ediţie. Încă de acum o lună s-a avansat data de 10 mai, ne-a fost destul de dificil să organizăm evenimentul, pentru că a fost vacanţa de Paşti, au fost şi sărbătorile – însă nici nu puteam să shimbăm data pentru mai târziu, fiindcă încep examenele în curând, cei din clasa a XII-a termină cursurile mai repede, iar facultăţile intră în sesiune… Am decis să organizăm Târgul Facultăţilor la Muzeul Judeţean, pentru că noi avem în derulare, în acest an, un parteneriat educaţional pe Educaţie STEM cu ei. Locaţia a fost excelentă, chiar dacă vremea nu a ţinut prea mult cu noi – şi, spre încântarea noastră, peste 20 de facultăţi din Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, Suceava – au răspuns pozitiv invitaţiei noastre…”, a mai precizat Camelia Tabără.(informație preluată din Bistriteanul.ro)

Emilian Horia, președintele Consiliului Județean al Tinerilor, consideră că este foarte important să avem oameni la conducere care ascultă tineretul, care le oferă o șansă de afirmare. În urma unui chestionar online s-a constatat că 80% din elevii județului nostru nu au mai participat la un târg de facultăți. El sfătuiește elevii să se implice în orice fel de activități de voluntariat pentru dezvoltarea lor cât și pentru dezvoltarea comunității.

La târg și-au prezentat oferta educațională 11 universități, acestea fiind: Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Universitatea Dimitrie Cantemir – Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Universitatea Alexandru „Ioan Cuza” din Iași. Standurile cu ofertele educaționale ale facultăților au fost amenajate în curtea muzeului, iar în sălile de muzeu s-au susținut workshop-urile.

Douăsprezece workshop-uri interactive au fost pregătite pentru elevi, printre care: „Bistrița – STEM” coordonat de Grigore Vlad de la ICPE – Bistrița; „Să nu (mă) uit când cresc mare…” coordonat de Dora Baba de la ONG – Scenica poarta spre arte; „Silvicultură și Psihologie” susținut de Adriana Bartha de la Direcția Silvică BN; „SANOVIL un brand medical” susținut de Dr. Gavril Mureșan, manager al clinicii SANOVIL; „Bio – nano – științe” coordonat de Conf. Univ. Dr. Alida Timar-Gabor, reprezentanta Universității Babeș-Bolyai; „Antreprenoriatul și gândirea divergentă” susținut de Andrei Pop, președinte al ONG-ului Inceptus România; „Interpret în Europa” susținut de Raluca Gherasim, reprezentantă a instituției Bruxelles; „Patron & voluntar” coordonat de Flaviu Olinca reprezentant al Asociației Tășuleasa Social; „Comunicarea e meserie?” coordonat de directoarea cancelariei Prefecturii Bistrița, Mihaela Ivan; „Azi voluntar, mâine angajabil” susținut de Coordonatorul programelor de formare și dezvoltare al Fundației Noi Orizonturi, Sorana Pogăcean; „Medicii noștri” coordonat de Dr. Claudia Ștefănescu, șeful secției de psihiatrie a Spitalului Județean Bistrița–Năsăud și „Sportul – pasiune sau profesie?” susținut de Prof. Univ. Horea Ștefănescu al UBB–Cluj.

Florina Dan, vicepreședintă în Consiliul Școlar al Elevilor din CNAM, a vorbit despre organizarea târgului: „Ideea de a înființa acest târg s-a născut într-o ședință din cadrul CȘE CNAM în colaborare cu Consiliul Județean al Tinerilor, o organizație a tinerilor hotărâți și foarte originali, care doresc să își facă auzită vocea. În pregătirea și desfășurarea evenimentului au participat atât Consiliul Tinerilor, cât și CȘE, dar și voluntarii care au intenționat să dea o mână de ajutor pentru ca acest eveniment să aibă un debut de succes și chiar a avut unul neașteptat de bun.”

Cât despre experiența sa de organizator, Florina a spus următoarele: „A fi organizator nu înseamnă a fi stăpân. Dimpotrivă, a existat o armonie și o atmosferă foarte plăcută între organizatori și voluntari. Această experiență te ajută să te identifici într-un grup și să fii tot timpul într-o relație cu coechipierii.”

O altă vicepreședintă din CȘE CNAM, Ania Moldovan, a vorbit despre „geneza” primei ediții a Târgului Facultăților: „După proiectele noastre anterioare, am observat faptul că s-au implicat doar elevii claselor a IX-a, a X-a, foarte puțini din a XI-a și chiar deloc din a XII-a. Am decis să facem ceva ce nu numai să ajute ci să implice toți elevii liceului nostru. Astfel, a luat ființă prima ediție a târgului de facultăți.”

La nivel de colaborare, organizatoarea a fost foarte mulțumită: „Toți reprezentanții facultăților au colaborat foarte ușor cu noi. Toți au fost foarte deschiși, au ascultat cerințele noastre, noi pe ale lor și totul s-a desfășurat conform planului.”

În ceea ce privește experiența sa de organizator, vicepreședinta s-a bucurat de ea, fiind o posibilitate de a interacționa și de a schimba păreri cu cei implicați, dar regretă că nu a avut posibilitatea să studieze cu atenție ofertele facultăților; „O idee inovativă ca aceasta îți pune creierul în mișcare, iar experiența de care ai parte este puțin mai mult spus decât minunată. Munca în echipa, în principal, ne-a ajutat cel mai mult pe toți cei implicați.” a mai adăugat aceasta. Ania promite că în luna octombrie se va organiza o a doua ediție a Târgului Facultăților.

Dintre organizatorii voluntari, Raul Peterlin elev la CNAM, a vorbit despre experiența sa: „Am fost ales să particip la organizarea și inițierea primei ediții a Târgului Facultăților din Bistrița de către Emilian Horea, la rugămintea purtătorului de cuvânt a CJBN, Bogdan Ivan Gruia. La propunere am răspuns repede afirmativ, știind că este oportunitatea de a face un lucru frumos împreună cu tinerii.

La început nu știam că vom face acest târg, dar la propunerea lui Emilian am început, într-un grup restrâns, de zece persoane, să-l inițiem. Pentru mine este o realizare importantă. Sunt extrem de mulțumit că am ajutatastfel peste 1000 de tineri,să-ți facă o idee despre centrele universitare. Nu pot decât să felicit echipa fără de care nu s-ar fi realizat nimic. Tinerii din Bistrița sunt și vor fi suverani în ceea ce privește ideile geniale și aplicabile, cu resurse limitate.”

Alexandra Zahari, elevă CNAM voluntară în organizare a declarat următoarele: „Propunerea mi s-a făcut de colega mea, Andreea Catalano și am acceptat-o cu entuziasm, deoarece am știu că va fi o modalitate de a descoperi oameni noi, senzații și experiențe noi și de a mă autocunoaște și, într-adevăr nu m-am înșelat. Am participat în premieră la un eveniment frumos și bine gândit. Elevii au fost entuziaști și dornici să descopere evenimentul pe toate „fețele” sale. Cred că au primit și multe sfaturi și lămuriri în ceea ce privește viitoarea lor carieră, opțiunile lor.

Noi, voluntarii, am încercat să facem toate universitățile să se simtă ca acasă, bine primite și sper că am și reușit. Este o idee genială, o inițiativă foarte bună și un prim pas spre informarea solidă a elevilor și a viitorilor studenți, având în vedere faptul că mulți dintre noi oscilam între opțiuni, acest tip de eveniment ne poate ajuta să ne alegem calea. Este un eveniment de anvergură, care mi-aș dori să fie repetat de cel puțin 2-3 ori pe an. Felicitări inițiatorilor!”

Activitatea Consiliului Școlar al Elevilor din CNAM a realizat proiecte inedite până acum, dar Târgul Facultăților a reprezentat apogeul, care a încântat un număr mare de elevi care le urează succes în viitoarele proiecte.

Cât despre Târgul de facultăți, se așteptă cu același entuziasm și ediția a doua, în luna octombrie.

Reporteri de liceu: Petrina Ștefan, Foriș Roberta, Țiboca Cristina, Nicola Forfotă

Foto: Petrina Ștefan, Bistriteanul.ro

 

 

Be the first to comment on "Premieră la Bistrița – „Târgul Facultăților-Profesiile Mileniului III”"

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.