Ședința CȘE pentru luna decembrie la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu”

Miercuri, 23 noiembrie 2022, la CDI a avut loc adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu”, având ca obiective aniversarea Zilei Naționale a României și a Sărbătorior de iarnă.

Miercuri, în spațiul generos al CDI, s-au întâlnit membrii CȘE alături de reprezentanții claselor de liceu pentru a dezbate și a hotărî activitățile determinate de evenimentele lunii decembrie, în urma cărora s-au stabilit următoarele activități.

Ziua Națională a României se dorește a fi marcată prin ținuta vestimentară populară a cât mai multor liceeni, fotografii cu baloane tricolore, hora simbolică pe acordurile imnului și o activitate cu scop caritabil destinată unor copii din mediul rural cu probleme sociale.

Sărbatoarea Sfântului Nicolae s-a propus a fi evidențiată prin implicarea liceenilor alături de clasele primare la sărbătorirea zilei tradiționale a darurilor.

Spiritul Sărbătorilor de iarnă va fi transferat în sala de sport, unde se vor derula două campionate de baschet, respectiv volei în perioada 15-16 decembrie, activitate care va implica și profesorii.

În același spirit de sărbătoare se va realiza o proiecție cinematografică de seară cu tematică de Crăciun în sala de sport  a liceului, în data de 21 decembrie.

Evenimentul cel mai așteptat de întreaga comunitate a CNAM este Târgul de Crăciun, care, anul acesta, își reia existența după o întrerupere de doi ani, decembrie 2020-2021, determinată de pandemia de Corona virusul SARS-CoV 19. Anul acesta târgul își propune să revigoreze spiritul sărbătorilor pe holurile liceului printr-o mare diversitate de stand-uri, idei, oferte: produse handmade, produse culinare, concerte, anticariat, jocuri video, muzică stradală, fotografii la minut.

Reporterii de liceu

 

 

Be the first to comment on "Ședința CȘE pentru luna decembrie la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu”"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.