Diana Mărăndel – despre încredere

Când spui Colegiul Național „Andrei Mureșanu” te gândești la profesori devotați și pasionați și la elevi silitori, implicați, dezinvolți și încrezători în forțele proprii. Printre aceștia se numără și Diana Mărăndel, elevă în clasa a XII-a A, profil științe ale naturii, intensiv engleză.

Diana reprezintă tipologia elevului curios, care își dorește să descopere tainele lumii înconjurătoare. În timpul său liber preferă să citească, să vizioneze diferite filme sau seriale, să alerge și să iasă cu prietenii ei.

În clasele a IX-a, a X-a și a XI-a a reușit să se califice la faza națională a olimpiadei de chimie, obținând chiar mențiune specială în al doilea an de liceu. „Olimpiadele, din punctul meu de vedere sunt o experiență, dar nu întotdeauna plăcută. În ultimii ani acestea au devenit mai puțin accesibile. Majoritatea concursurilor și olimpiadelor supun cunoașterea unor noțiuni de facultate. Asta, uneori, te extenuează. Pe de altă parte, prin intermediul acestora, am reușit să leg prietenii și să îmi cunosc mai bine țara.”  afirmat Diana pentru jurnaliștii ziarului.

Diana s-a remarcat și în cadrul activităților extracurriculare. Aceasta a fost secretar al Consiliului local al elevilor Bistrița în 2015-2017. De asemenea este membru oficial al clubului Interact Bistrița-Nosa din anul 2015, fiind și secretar al aceluiași club în perioada 2015-2016. A participat și la activitățile de împădurire organizate de asociația Tășuleasa Social, dar și la activitățile concepute de Cercetașii Bistrițeni. Opinia personală a Dianei, în privința voluntariatului este: „Recomand tuturor elevilor voluntariatul. Sunt cele mai frumoase activități. Reușești, prin intermediul acestora, să înveți lucruri noi, să întâlnești persoane din diferite medii și, cel mai important, te ajută să evoluezi.”

Întrebată despre viziunea sa în legătură cu importanța școlii, Diana mărturisește: „În timpul celor patru ani de liceu am putut observa foarte multe tipuri de gândire, tipuri cu care m-am conformat sau confruntat, însă toate au avut un rol constructiv în procesul meu de maturizare. Liceul îți oferă șansa de a te afla în anumite situații necunoscute, care sunt de fapt experiențe ce te fac să crești. Școala are un rol important în viața noastră, iar elevii trebuie să înțeleagă că trebuie să învețe să acționeze, să-și exprime punctul de vedere și să schimbe lucrurile în bine.”

Totodată le recomandă colegilor ei să participe la tabere de vară realizate de universități, precum Junior Summer Medschool: „Astfel experimentezi viața de student și primești informații folositoare pentru viitor tău.”

Pentru toate reușitele sale le mulțumește părinților și prietenilor, dirigintei Pop Elena și profesorilor Curtuiuș Oltița, Karina Ciuruș, Toma Camelia, Cociș Ana-Maria dar și consilierului educativ Butuza Nicoleta și laborantei Fogarași Ildiko pentru sprijinul și încrederea acordate.

Vlad Mihaela Maria, reporter de liceu

Be the first to comment on "Diana Mărăndel – despre încredere"

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.