La… aniversare
Data de 15 ianuarie marchează aniversarea lui Mihai Eminescu. Poetul a fost un român adevărat, implicat trup și suflet în tot ce ținea de țară și societate, în presa din vremea lui oferindu-le o voce…
Data de 15 ianuarie marchează aniversarea lui Mihai Eminescu. Poetul a fost un român adevărat, implicat trup și suflet în tot ce ținea de țară și societate, în presa din vremea lui oferindu-le o voce…
În Săptămâna Educației Globale, zi festivă pentru Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița, cu ocazia împlinirii a 205 ani de la nașterea patronului spiritual al acestuia. Luni, 16 noiembrie 2021, cu ocazia împlinirii a 205 ani…
Ca în fiecare an școlar, jurnaliștii de la CNAMonline fac o campanie de selecție de noi membri, care să le asigure continuitatea ziarului. Deși perioada nu este tocmai favorabilă participării la evenimente publice, CNAM are…
Clubul de lectură „CITESC, DECI EXIST” al CNAM, inițiat de profesoara de limba și literatura română Irina Vlas, în colaborare cu colega ei de catedră, Maria Biligan, a revenit, ajungând la a doua întâlnire din…
Profesorul de fizică, Ana-Maria Cociș, s-a stins din viață, vineri seara, după ce a pierdut lupta cu noul coronavirus. Aceasta a fost cunoscută ca fiind un om cu suflet bun, apreciată de către colegii de…
Doamna „diri”, așa cum ne plăcea să o numim, va rămâne în inimile noastre și, cu siguranță, în ale tuturor celorlalți elevi care, de-a lungul timpului, i-au fost învățăcei, deoarece ea a reprezentat, fără doar…
Colegiul Național „Andrei Mureșanu” marchează Ziua Educației printr-o activitate inedită, plantarea unui arțar în curtea școlii. Echipa managerială și Consiliul Elevilor din Colegiul Național „Andrei Mureșanu” au marcat Ziua Educației, prin plantarea unui arțar. Din…
Luni, 13 septembrie 2021, în curtea Colegiului Național „Andrei Mureșanu” au răsunat acordurile beethoveniene din „Odă bucuriei” pentru revenirea la cursuri a elevilor, derulându-se, cu respectarea normelor actuale, festivitatea de început de an școlar pentru…
Joi, 9 septembrie 2021, a avut loc în sala B3 a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița, o întâlnire legată de proiectele și programele educative desfășurate în cadrul școlii. Evenimentul, intitulat „Activitățile educative derulate în…
Joi, 17 iunie 2021, în spațiul primitor al clubului Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului „JURNAL DE (NE)FERICIRE” din cadrul proiectului cu același titlu. Proiectul „JURNAL DE…