Găurean Emauela, elevă în clasa a XI-a A, face cinste Colegiului Național „Andrei Mureșanu” prin participarea la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană, de unde s-a întors victorioasă. Ea a acceptat să răspundă unor întrebări ale reporterilor de liceu.
Î: În ce a constat pregătirea ta pentru această olimpiadă?
R: Pentru această olimpiadă a trebuit, în primul rând, să lucrez mult la partea de creație proprie, ceea ce presupune realizarea de compuneri pe diferite teme sau pe baza unor citate. De asemenea, am citit și anumite fragmente din cărți și articole în limba germană pentru a-mi îmbunătăți vocabularul și pentru a căpăta o oarecare ușurință în înțelegerea textelor scrise în germană, lucru care m-a ajutat pentru proba de Lesen (exerciții pe baza unui text).
Pentru proba audio, pregătirea mea a constat în ascultarea multor videoclipuri și filme dublate în germană prin care mi-am îmbunătățit perceperea cuvintelor auzite în acestă limbă.
Î: De ce ai ales această materie?
R: Germana este și va fi mereu materia mea de suflet. Pot spune că încă de la începutul clasei a V-a am îndrăgit-o și a fost pentru mine materia la care învățam din plăcere. Asta se datorează profesoarei mele de atunci, care a reușit să-mi stârnească interesul pentru această limbă străină pe care mulți o consideră dificilă. Un rol aparte îl are și profesoara mea de acum, care continuă să îmi arate faptul că germana merită să fie învățată și e cu adevărat o materie de suflet.
Nu știu dacă eu am ales germana sau această limbă m-a ales pe mine, dar un lucru e sigur: a fost cea mai bună alegere, pentru că învățând această limbă am descoperit că a devenit mai mult decât o materie. A devenit pasiune.
Î: Care este motivația ta?
R: Ceea ce mă motivează este gândul de a ajunge cât mai sus. Succesul nu poate fi atins fără multă muncă și fără zâmbete iar reușita constă în ambiția de a nu renunța.Motivația mea vine din interior și din experiențele acumulate din care am învățat că imposibilul devine posibil atunci când crezi cu adevarat asta. De asemenea, oamenii care s-au realizat și au avut parte de succes reprezintă adevărate modele pentru mine și sunt dovada clară că orice se poate atâta timp cât îți dorești acel ceva.
Î: Ce sacrificii ai fost nevoită să faci pentru a atinge acest nivel de performanță?
R: Pentru a ajunge la o performanță e nevoie în orice domeniu să renunți la multe lucruri pe care îți dorești să le faci dedicându-te din plin pasiunii tale. În cazul meu, germana îmi fură puțin din timpul liber în care aș putea să mă deconectez de școală, de învățat și să mă revăd cu prietenii mei. Însă acest mic sacrificiu e spre binele meu, pentru că trebuie să lași din micile tale plăceri și să le înlocuiești cu vise, mai mari și adevărate, care vei vedea că vor deveni realitate și că sacrificiul a meritat din plin.
Î: Care sunt asiprațiile tale pentru viitor?
R: În viitor mi-ar plăcea să studiez medicina și să devin un adevărat „vindecător de suflete” pentru că îmi doresc să îi ajut pe oameni și să le redau măcar puțin din speranța unei vieți care de-abia acum începe.
Pentru a îmbina medicina cu germana, m-am gândit că ar fi ideal pentru mine să pot studia în Germania sau să primesc o bursă de studiu în această țară.
Î: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la o olimpiadă/ concurs?
R: Olimpiada Națională de Limba Germană de anul acesta este cea mai frumoasă amintire și experiență trăită de până acum. Deși am avut parte și de mici inconveniențe, acestea nu au contat, pentru că la finalul olimpiadei am aflat că am obținut o Mențiune la proba individuală și că împreună cu echipa suntem învingători. La Olimpiada Națională de Germană există și o probă de proiect în care trebuie să lucrăm în echipă, 8 participanți, și să realizăm o scenetă de teatru și un afiș pe baza unei cărți primite. Ei bine, la această probă, echipa din care făceam eu parte a luat Premiul I. Nu pot descrie în cuvinte emoția pe care am trăit-o urcând pe scenă și auzind aplauzele celorlalți de pe scaune. A fost mai mult decât un premiu pentru mine. A fost o constatare a faptului că echipa noastră a dat dovadă de unitate atât pe scenă, când cortina a fost trasă, cât și în perioada de pregătire a proiectului. Am cunoscut oameni minunați pe care nu-i voi uita niciodată și am învățat că atunci când lucrezi în echipă totul devine mai ușo,r iar acolo unde există unitate, există și un vis care devine realitate.
Î: Care sunt pasiunile tale?
R: Printre pasiunile mele se numără și cititul. Îmi place foarte mult să citesc și să evadez cu ajutorul cărților într-o altă lume, diferită de cea proprie. De asemenea, mă regăsesc în muzică, ador să ascult melodiile artiștilor contemporani și să le fredonez versurile.
Iubesc să fac sport, să mă plimb prin natură și să călătoresc, îndrăgesc animalele și mai ales cățeii și pisicile. Desenul și pictura sunt alte două pasiuni de-ale mele pe care le-am ales încă din copilărie.
Î: Practici și alte activități extracurriculare?
R: În afara orelor de curs fac parte din grupa de excelență la germană și chimie. Mi-ar plăcea să mă implic și în alte activități de voluntariat sau să fac parte din asociații caritabile, însă momentan programul meu este încărcat. În viitor voi încerca să fiu mai activă în viața societății.
Î: Care este mesajul tău pentru liceeni?
R: Dragi liceeni, lăsați visele voastre să devină realitate. Totul depinde de voi și veți vedea că nimic nu este de neatins. E adevărat că este greu să lupți pentru visele tale dar care ar fi satisfacția dacă drumul spre succes ar fi ușor?
Haideți să învățăm să trecem peste greutăți și să privim către stele. Per aspera ad astra.
Claudia Scuturici, reporter de liceu
Be the first to comment on "Emanuela Găurean- premiată la Olimpiada Națională de Limba Germană"